INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Oficial! Chelsea l-a luat pe „Dibu” Martinez » Enzo Fernandez, iminent!

Emiliano Martinez // foto: Guliver/gettyimages
Emiliano Martinez // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 30 august 2026 12:05 / Actualizat duminica, 30 august 2026 12:06

Portarul naționalei Argentinei, Emiliano „Dibu” Martinez (33 de ani), a fost transferat de Chelsea de la Aston Villa pentru mai puțin de 9 milioane de euro.

Chelsea l-a anunțat pe Emiliano Martinez chiar înaintea meciului cu Brighton, de duminică, astfel că suporterii săi pot răsufla ușurați. Week-end-ul trecut, la 3-2 cu Fulham, ei se manifestaseră categoric împotriva titularului dintre buturi, Robert Sanchez, pe care l-au fluierat după două goluri încasate ușor, pentru ca apoi să ceară vânzarea lui pe rețelele de socializare.

Aducerea lui Martinez, așa cum a relatat David Ornstein în The Athletic, a fost finalizată pentru un preț puțin sub 9 milioane de euro. Campion mondial cu Argentina, în 2022, și finalist la ultima Cupă Mondială, cea din Statele Unite, Canada și Mexic, sud-americanul a semnat cu albaștrii un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire a acestuia pentru încă un sezon.

Emiliano Martinez a ratat un transfer la Manchester United, dar a câștigat Europa League cu Aston Villa

Vara trecută, „Dibu” Martínez a fost foarte aproape să plece de la Aston Villa la Manchester United. Chiar și-a luat rămas bun de la fani, atunci, după ultima etapă din Premier League.

În cele din urmă, însă, „diavolii roșii” au optat pentru Lammens, astfel că portarul argentinian a mai rămas un sezon pe Villa Park. Și a fost inspirat, pentru că în această primăvară a câștigat Europa League cu formația din Birmingham.

Manchester City, 152 de milioane de euro pentru Enzo Maresca

Dacă Emiliano Martinez vine pe „Stamford Bridge”, coechipierul său de la echipa națională, Enzo Fernandez, e cu bagajele făcute. Managerul Xabi Alonso l-a scos din efectivul pentru duelul cu Brighton și presa engleză scrie că transferul său la Manchester City este „iminent”.

Mijlocașul s-a înțeles deja cu City, unde-l va reîntâlni pe fostul său antrenor de la Chelsea, Enzo Maresca, și mai rămăsese doar ca cluburile să se pună de acord asuma sumei de transfer. Tabloidul The Sun scria duminică dimineață că „cetățenii” ar fi gata să achite 130 de milioane de lire sterline, adică aproximativ 152 de milioane de euro.

Citește și:
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Diverse
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Superliga
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
MM Stoica a lămurit definitiv situația lui Reghecampf: „El mi-a spus clar!”
Superliga
MM Stoica a lămurit definitiv situația lui Reghecampf: „El mi-a spus clar!”
Thierry Henry își vinde penthouse-ul din New York pentru o sumă uriașă!
Campionate
Thierry Henry își vinde penthouse-ul din New York pentru o sumă uriașă!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (1)
Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  30 August 2026, 13:07

Chelsea si City sa achite peste 300 mil. Euro pentru un mijlocas precum Fernandez??! In plus, acest fost campion mondial are un caracter indoielnic (rasist, arogant), CA MAI TOTI ARGENTINIENII DIN ULTIMELE DECENII, cu exceptia lui Messi si a lui Alvarez!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează