Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat vineri, 29 noiembrie 2024 12:13 / Actualizat vineri, 29 noiembrie 2024 12:13
Claudio Ranieri (73 de ani), antrenorul de la AS Roma, a spus cum a reușit să își mobilizese echipa în meciul cu Tottenham, scor 2-2, din runda cu numărul #5 a grupei unice din Europa League.
Cu Radu Drăgușin titular, londonezii au fost nevoiți să se mulțumească doar cu un egal, chiar dacă au condus până în minutul 90+1, când stoperul Mats Hummels a făcut 2-2. Neamțul făcuse penalty-ul din care Tottenham a deschis scorul în minutul 5, prin Heung-Min Son.
Claudio Ranieri a dezvăluit care a fost tactica pe care AS Roma s-a bazat în meciul cu Tottenham, al doilea al italianului pe banca echipei. Acesta se află la al 3-lea mandat ca tehnician al Romei.
Claudio Ranieri, după Tottenham - AS Roma: „Băieții au reușit într-adevăr o performanță extraordinară”
„Băieții au reușit într-adevăr o performanță extraordinară. Nu am fost mulțumit de jocul împotriva lui Napoli, pentru că nu-mi place doar să ne apărăm și acesta nu era mesajul pe care voiam să-l transmit jucătorilor și fanilor.
De data aceasta am fost foarte clar: le-am spus că nu vreau o echipă care doar se apără. Dacă ei atacă, atunci noi trebuie să contraatacăm imediat. Fanii oricărui club iubesc o echipă care încearcă să câștige. Poți reuși sau nu, dar important este să încerci tot posibilul pentru a obține victoria, nu să aștepți și să vezi ce se întâmplă.
Nu puteam fi mai clar cu jucătorii mei despre ce vreau de la ei în această seară. Mi-au dat un răspuns pe măsură și nu au renunțat. Le-am spus că rezultatul este important, da, dar performanța și mai mult, pentru că am nevoie să demonstrezi fanilor că ești aici, să demonstrezi că nu ai uitat să joci fotbal.
Hummels este un jucător cu o experiență extraordinară, știe să pună presiune și a oferit apărării un sentiment de siguranță Totuși, este departe de a fi complet pregătit. Sunt convins că acest băiat va aduce foarte mult echipei Roma, iar fanii vor fi foarte fericiți să redescopere jucătorul pe care îl admirau când juca pentru Germania", a spus Claudio Ranieri, conform Sky Sports Italia.
Dybala s-a antrenat puțin în ultimele 20 de zile, încât 45 de minute în această seară au fost mai mult decât suficiente. El își va recăpăta treptat forma și va ajunge să joace 90 de minute, dar am simțit că nu putem risca mai mult în această seară. A avut o șansă excelentă de a marca în prima repriză.
- Claudio Ranieri, antrenor AS Roma
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul