Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 10 noiembrie 2024 14:07 / Actualizat duminica, 10 noiembrie 2024 20:53
Barcelona tocmai a prelungit contractul cu Nike, sponsorul său de echipament, până-n 2038.
Discuții erau de mai multă vreme, acum s-au materializat într-un nou contract. Nike va fi sponsorul de echipament al Barcelonei până-n 2038.
Înnoirea acordului scadent în 2028 îi va aduce clubului catalan în conturi o sumă impresionantă, peste 1,7 miliarde de euro - potrivit cotidianului Mundo Deportivo. O gură mare de oxigen, în condițiiile în care se confruntă cu datorii totale cifrate la circa 1,3 miliarde de euro.
„Colecția Mamba”, creată în memoria lui Kobe Bryant
Noul contract presupune și diversificarea afacerilor pe care Barca și Nike le derulează împreună. Mundo Deportivo dezvăluie că în 2025 - 2026 va fi lansată o colecție bazată pe figura unei legende a baschetului american, Kobe Bryant , mare fan al grupării blaugrana, care și-a pierdut viața în ianuarie 2020, întrr-un accident de elicopter.
Această linie de echipament, denumită „Colecția Mamba”, va fi de culoare portocalie, iar figura lui Kobe Bryant va putea fi văzută pe toate piesele vestimentare: echipamentul de deplasare al primei echipe, șorturi, trening de antrenament, pantaloni și jachete-sport, șepci și alte articole.
„Colecția Mamba” este asemănătoare cu aceea lansată recent de Paris Saint-Germain și Nike în jurul figurii lui Michael Jordan, alt gigant din NBA. Imaginea iconică a lui Air Jordan poate fi remarcată în acest sezon pe al treilea kit de echipament al echipei pariziene.
Barcelona are un parcurs foarte bun în 2024 - 2025
Altfel, Barcelona traversează o perioadă excelentă în plan sportiv. Cu Hansi Flick pe bancă, gruparea catalană e lider în LaLiga și are un parcurs foarte bun și în Liga Campionilor.
În campionat, înaintea partidei cu Real Sociedad, progamată duminică seară, de la ora 22:00, catalanii au adunat 11 victorii și un eșec. Iar în Champions League, 3 victorii și un eșec.