INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Coșmarul trăit de un fost coechipier al lui Gabi Torje. „Toate ușile mi s-au închis când am revenit după suspendarea de doi ani pentru doping!”

Dani Benitez (în duel cu Arbeloa), într-un meci al Granadei cu Real Madrid / Foto: Imago
Dani Benitez (în duel cu Arbeloa), într-un meci al Granadei cu Real Madrid / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 25 martie 2024 13:38 / Actualizat luni, 25 martie 2024 14:00

Dani Benitez (36 de ani), extrema stângă ce a fost și căpitan al Granadei în LaLiga, și-a povestit drama prin care a trecut, după ce a testat pozitiv la cocaină și a fost interzis în fotbal între martie 2014 și februarie 2016. „Am avut o viață foarte complicată, cu destule lucruri negative care mi s-au întâmplat și o mie de chestii scandaloase spuse”.

Gabriel Torje a jucat în 35 de meciuri, marcând trei goluri, în 2012-2013, în tricoul Granadei. Fostul internațional român (34 de ani) l-a avut coleg la echipa andaluză în acel sezon și pe un fotbalist spaniol care avea să fie suspendat doi ani, pentru că s-a dopat!

Vinicius, impresionat pe Wembley: „E cel mai bun fundaș pe care l-am întâlnit”
ANGLIA - BRAZILIA 0-1
Vinicius, impresionat pe Wembley: „E cel mai bun fundaș pe care l-am întâlnit”

Dani Benitez a fost chiar și căpitan în perioada în care a jucat alături de „tricolorul" împrumutat de la Udinese. Extrema stângă, care în prezent a ajuns în Tercera Division (liga a 5-a spaniolă), la Arenas Armilla, și-a povestit viața într-o autobiografie intitulată „Istoria scrisă de mine".

La Granada, Dani Benitez a atins și vârful carierei

Benitez a fost depistat pozitiv cu cocaină și a primit o suspendare pentru doi ani, pe care și-a ispășit-o în perioada martie 2014 - februarie 2016, pe finalul experienței sale în tricoul Granadei. Dani nu a apucat să evolueze și la Udinese, care l-a cumpărat cu 500.000 de euro de la Mallorca, fiind împrumutat la Granada.

Acolo a cunoscut și vârful carierei, cu 10 goluri marcate în 36 de partide disputate, contribuind la a doua promovare consecutivă a Granadei, din a treia divizie până în elita Spaniei, după 35 de ani de absență din LaLiga!

Dani Benitez, cartonașe, accidentări și cocaină!

Tot acolo s-a remarcat prin caracterul său dificil și vulcanic, din cauza căruia, în același sezon 2010-2011, a încasat 13 cartonașe galbene și două roșii! Pe 5 mai 2012, într-un meci cu Real Madrid (1-2), l-a lovit pe arbitrul Carlos Clos Gomez cu o sticlă în față, fiind suspendat trei luni! Chiar și desele accidentări suferite au reprezentat un mizilic față de ceea ce a pățit în 2014. Pe 27 martie, a fost testat antidoping, iar rezultatul probei a fost pozitiv.

Era vorba despre cocaină, iar pedeapsa a fost severă: doi ani pe tușă, până februarie 2016! După ispășirea sancțiunii, nu a mai putut reveni la același nivel: au urmat Alcorcon, Racing Ferrol, AEL Limassol, Poblense, Sant Julia și Arenas Armilla, într-o decădere continuă.

Dani Benitez: „Mi s-au întâmplat multe lucruri rele”

„Am avut o viață foarte complicată și dificilă, din cauza problemelor familiale. Mama mea a decedat în 2009 și aveam obiceiul de a o vizita la cimitir înainte de meciuri. Era ca un fel de ritual. Toată lumea știe că relația cu tatăl meu nu a fost bună, iar când am plecat de acasă nu aveam nici 16 ani.

Caracterul meu dificil m-a făcut să sufăr mult. La Granada, am avut și o perioadă foarte grea. Pe lângă faptul că am fost depistat pozitiv la cocaină, mi s-au întâmplat multe alte lucruri", a povestit Benitez în autobiografia sa.

Dani Benitez: „M-a durut foarte tare, am plătit scump”

Tot de-acolo a dezvăluit „o anecdotă pe care o explic în carte. Sunt acasă și dorm, iar soția primește un mesaj cum că eu m-aș afla într-un club de noapte. S-au zis o mie de lucruri scandaloase despre mine. Oamenii inventează lucruri și nu știu ce rău ar putea face. Până la urmă, am familia mea și am copiii mei și e complicat să fac față.

Cocaina, orice tip de drog sau orice greșeală pe care o faci în viață te va duce în cea mai proastă situație. Când m-am întors după cei doi ani de suspendare, toate ușile erau închise. Și asta m-a durut foarte tare. E normal să nu aibă încredere în tine... Ceea ce mi-am dorit a fost să fiu iar fotbalist. A fost o greșeală foarte gravă, care nu trebuia să fie făcută, însă nu o poți șterge".

Nu mi-ar fi ajuns nici 5.000 de pagini să povestesc totul. Nu numai că am consumat cocaină, însă mi s-au întâmplat multe lucruri rele la nivel personal. A fost foarte dificil să ies din acest infern
Dani Benitez, fost jucător al Granadei

Citește și alte știri de fotbal internațional:

A învins vicecampioana lumii și federația vrea să-i prelungească angajamentul. „Depinde de ofertă, nu este obligatoriu să accept”
GERMANIA
A învins vicecampioana lumii și federația vrea să-i prelungească angajamentul. „Depinde de ofertă, nu este obligatoriu să accept”
Manchester United, aruncată în afara Europei?! UEFA are reguli stricte!
ANGLIA
Manchester United, aruncată în afara Europei?! UEFA are reguli stricte!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
florinbelascu
florinbelascu  •  25 Martie 2024, 14:02

" Coșmarul" trăit de un drogat. Articol woke de Daniel Scorpie.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează