INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LAUDE

Cristi Chivu, elogiat de legendarul Cafu: „Sper ca într-o zi să antreneze acea echipă”

Cristi Chivu. FOTO: Imago Images
Cristi Chivu. FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 15 octombrie 2025 20:54 / Actualizat joi, 16 octombrie 2025 03:40

Cristi Chivu se află la începutul carierei de antrenorat. Românul și-a făcut „junioratul” la Inter Primavera, iar în sezonul trecut a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare. Instalat pe banca lui Inter, tehnicianul are rezultate bune și pe banca finalistei de Liga Campionilor. Acest aspect i-a atras atenția marelui Cafu.

Într-un dialog cu Florin Răducioiu, dublul campion mondial apreciază munca lui Chivu și speră ca acesta să ajungă într-o zi pe banca naționalei României.

Numele lui Chivu a fost adus în discuție și înainte de venirea lui Mircea Lucescu, însă fără să se concretizeze.

Marele Cafu, impresionat de antrenorul Cristi Chivu: „Trebuie să-i acordăm încredere”

Cafu susține că e nevoie de timp pentru a vedea calitățile lui Cristi Chivu. În acest moment, în viziunea lui, are potențial pentru a ajunge la cel mai înalt nivel.

(n.r. - Are calitățile pentru a deveni un mare antrenor?) Da. El a făcut deja multe lucruri, este un antrenor care abia începe să lucreze, dar sunt de părere că trebuie să-i acordăm încredere, pentru că așa vom înțelege dacă este bun sau nu.

Sper să se descurce foarte bine și într-o zi să poată fi antrenor al naționalei României. Aveți antrenori experimentați, deci puteți aduce și un tânăr care să învețe, care să arate lucruri diferite, pe care băieții să-l respecte. Chivu este un antrenor respectat”, a spus Cafu, potrivit as.ro.

Chivu, lăudat și de Fabio Capello: „Este un băiat inteligent”

Cristi Chivu l-a convins și pe fostul său antrenor de la AS Roma din sezonul 2003-2004, care îl criticase acum două săptămâni pe românul de la Inter.

„Este un băiat inteligent. Am spus mereu că poate face multe lucruri, cunoscându-l de la Roma”, a spus, neașteptat, Fabio Capello la Festival dello Sport din Trento.

„Am avut mare încredere în el când toți ceilalți vorbeau negativ despre el, iar el îmi dă dreptate. A preluat conducerea tehnică a Parmei și s-a descurcat bine. Imediat ce a pătruns în vestiarul lui Inter, cel mai inteligent lucru pe care el l-a făcut a fost că nu a intrat ca un buldozer”, a spus Capello.

Citește și:
Diletta Leotta a apărut într-o ținută „inadecvată” și fanii au reacționat dur: „Dansatoarele din club sunt mai îmbrăcate”
Campionate
Diletta Leotta a apărut într-o ținută „inadecvată” și fanii au reacționat dur: „Dansatoarele din club sunt mai îmbrăcate”
Salariul colosal cu care Metalist îl ademenește pe Cătălin Cîrjan
Superliga
Salariul colosal cu care Metalist îl ademenește pe Cătălin Cîrjan
Am pătruns în Fortăreața Beșiktaș! Erdogan i-a modificat numele, iar un detaliu ULUITOR îi așteaptă pe Ianis Hagi și Andrei Rațiu: „Voi simțiți scara asta?!”
Nationala
Am pătruns în Fortăreața Beșiktaș! Erdogan i-a modificat numele, iar un detaliu ULUITOR îi așteaptă pe Ianis Hagi și Andrei Rațiu: „Voi simțiți scara asta?!”
Dacia lansează o nouă mașină în 2026 » Se va bate cu Hyundai și Kia: prețul este mai mare decât s-a crezut inițial
Noutati auto
Dacia lansează o nouă mașină în 2026 » Se va bate cu Hyundai și Kia: prețul este mai mare decât s-a crezut inițial
Măsură dură luată de Bolojan chiar acum: Taie peste 6.000 posturi de consilieri personali
Profit.ro
Măsură dură luată de Bolojan chiar acum: Taie peste 6.000 posturi de consilieri personali
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (1)
Clampita
Clampita  •  15 Octombrie 2025, 21:54

"Cafu campion mondial în 1994 și 2000!?" Campionatul mondial de fotbal se dispută odată la 6 ani!?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close