INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PORTUGALIA

Previziune îndeplinită » Săpunaru a anticipat fiesta de titlu a „dragonilor” pe terenul rivalei Benfica

Porto, Foto- Imago Images
Porto, Foto- Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 08 mai 2022 12:47 / Actualizat duminica, 08 mai 2022 13:59

FC Porto a devenit campioană pe „Estadio da Luz”, învingând în prelungiri (1-0). „Să câștigi un titlu în casa celor de la Benfica e un vis pentru toți fanii”, mărturisea Săpunaru.

FC Porto și-a adjudecat al 30-lea titlu, fiind matematic campioană cu o rundă înaintea finalului de sezon. „Dragonii” au șase puncte avans față de Sporting și 17 față de marea rivală Benfica, pe care au învins-o sâmbătă (1-0), cu golul marcat în prelungiri (90+4) de Sanusi. Și au celebrat chiar pe „da Luz” - a treia oară în istorie (1940, 2011 și 2022) -, așa cum a prevestit Cristi Săpunaru, fostul fundaș al alb-albaștrilor (2008-2012), în interviul apărut în presa portugheză.

Săpunaru, pe prima pagină în O Jogo, despre cum se repetă istoria: „Doar Porto o poate face! A fost tare când au stins luminile pe Da Luz”
fc porto
Săpunaru, pe prima pagină în O Jogo, despre cum se repetă istoria: „Doar Porto o poate face! A fost tare când au stins luminile pe Da Luz”

Săpunaru a anticipat fiesta de titlu a „dragonilor” pe terenul rivalei

Săpunaru și-a amintit de episodul 2011, când după un 1-2, gazdele din Lisabona au dat drumul la aspersoare şi au făcut întuneric în stadion pentru a le strica sărbătoarea pe gazon. 

„Acea seară pe Da Luz a fost una dintre cele mai frumoase din experiența la Porto. Să câștigi un titlu în casa celor de la Benfica e un vis pentru toți fanii. Pentru noi a fost minunat. Când au stins luminile a fost un pic ciudat, dar mai tare așa! Mi-ar fi plăcut să joc în acel meci, n-am făcut-o, însă a fost senzațional pentru club, mai ales pentru suporteri”. 

Campionat dominat de Porto

De data asta, fiesta s-a produs la lumina zilei și a încununat un parcurs formidabil al echipei lui Sergio Conceicao, aflat la al treilea triumf, la fel ca Artur Jorge și Jesualdo Ferreira. Porto n-a pierdut decât un singur meci, 0-1 cu Braga acum două runde, are cel mai prolific atac (84 de goluri marcate) și cea mai ermetică apărare (22 primite), conducând autoritar competiția. 

„Mă simt privilegiat să fiu la 39 de ani campion cu Porto la acest nivel”, a mărturisit Pepe. Pentru președintele Pinto da Costa este al 23-lea titlu cucerit, FC Porto fiind al cincilea club din Top 6 campionate ale Europei care ajunge la 30 de trofee în campionat, după Bayern (32), Real Madrid (35), Juventus (36) și Benfica (37). Și seria poate continua.

Sergio Conceição are deja 5 ani la Porto, a meritat asta, e un mare antrenor și va fi și mai mare. Nu știu dacă președintele va mai putea să-l țină, dar ar fi foarte bine să continue. 

- Cristi Săpunaru, fost fundaș Porto

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Fotbalistul lui PSG le dă speranțe fanilor lui Real Madrid: „Orice jucător visează să poarte acel tricou într-o zi”

Nici Klopp nu mai crede în titlu: „Nu o mai văd pe City ratând puncte”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Transferul stelar la Manchester United pe care l-a ratat un jucător ajuns la FCSB! Acum e dat afară de Gigi Becali: „Asta trebuia să facă!”
Superliga
Transferul stelar la Manchester United pe care l-a ratat un jucător ajuns la FCSB! Acum e dat afară de Gigi Becali: „Asta trebuia să facă!”
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării
Superliga
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (1)
ucluj2011
ucluj2011  •  08 Mai 2022, 14:24

Respect Săpunaru! Multă Sănătate ție și familiei tale!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează