Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 14 mai 2011 00:00 / Actualizat vineri, 13 mai 2011 23:35
Jocul fenomenal de pase al trupei lui Guardiola se bazează pe plasa de păianjen ţesută la mijloc, într-o zonă de doar 20x20 de metri, de Dani Alves, Xavi, Busquets, Iniesta şi Messi
Ascunde mingea şi domină orice adversar. Tehnică, viteză şi multă mişcare, combinate cu fantezia paselor, pe care foarte greu le poţi descifra ori anticipa. Fenomenalul tiki-taka, la care nu s-a găsit antidotul, face victime în serie. Barcelona îşi atrage mereu prada în plasa construită migălos şi atît de ingenios, într-o arie restrînsă la mijlocul terenului, de cei cinci "păianjeni" ai lui Pep Guardiola.
Pentru a-şi asigura superioritatea în fiecare petic de teren, campionii Spaniei concentrează fluxul de joc pe o zonă de 20 de metri lungime şi tot atîţia lăţime, acolo unde acţionează Dani Alves, Xavi, Busquets, Iniesta şi Messi. Este suficient să apelăm la cifre. Mingicarii blaugrana ştiu perfect unde trebuie să paseze şi să primească pasele, schimbînd în medie pe meci între ei cam un sfert dintre mingile "circulate" în total de Barcelona! Suprafaţa de joc se comprimă la un teren de curtea şcolii, iar adversarii sînt ameţiţi, reuşind rareori să intercepteze sau să reziste driblingurilor. Poate unicul defect al acestui sistem e eficienţa: Barca finalizează puţin faţă de ceea ce creează atît de frumos!
175 este media pe partidă a paselor schimbate între Dani Alves, Xavi, Busquets, Iniesta şi Messi
741 de pase a avut Barcelona în turul semifinalei cu Real Madrid, dintre care 631 au fost reuşite
41 de minute este media timpului în care trupa lui Guardiola a avut posesia în acest sezon de Ligă
Dream Team pe Wembley
Revenită după 19 ani pe Wembley pentru o finală de C1, Barcelona n-a uitat echipa care a cîştigat primul trofeu în finala cu Sampdoria. "Dream Team"-ul lui Cruyff va fi invitat la meciul de pe 28 mai cu Man. United. Alături de Laudrup, Stoicikov, Bakero, Ferrer, Nando şi Salinas, va fi prezent şi Ronald Koeman, autorul golului victorios, care va comenta finala pentru televiziunea olandeză NOS.
"Chicharito", salariu dublat!
Ferguson l-a premiat pe Javier Hernandez pentru sezonul de excepţie la Manchester United. Autor a 20 de goluri, atacantul mexican a fost anunţat că i se va dubla salariul de 1,5 milioane de euro şi i se va prelungi acordul scadent în 2014. Luat în vară cu 7,5 milioane de euro, "Chicharito" a debutat cu gol în Supercupa cu Chelsea şi a marcat duminică în secunda 36 a derbyului (2-1) cu londonezii. Cota sa de piaţă ar fi crescut de trei ori.
Party cu iubitele
FC Barcelona şi-a invitat joi seară jucătorii la superluxosul "Hotel W" pentru a celebra al treilea titlu consecutiv de campioni. Dacă Pique, Maxwell, Adriano şi căpitanul Puyol au venit singuri, Abidal (foto), Villa, Dani Alves, Bojan şi antrenorul Guardiola şi-au luat iubitele, invitaţi speciali find Eto'o şi Robert De Niro. Petrecerea s-a mutat la discotecă, unde Shakira a încins atmosfera cu un karaoke.
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora