Articol de GSP - Publicat marti, 28 iunie 2016 12:13
Dani Alves a devenit oficial jucătorul lui Juventus și a fost prezentat de gruparea italiană în cadrul unei conferințe de presă.
Fundașul dreapta în vârstă de 33 de ani a rămas liber de contract după depărțirea de Barcelona și a vorbit despre motivele care l-au determinat să aleagă un transfer în Italia.
"Nu-mi place comoditatea, ajusesem în punctul în care nu mai aveam nimic de câștigat și atunci simți nevoia să cauți noi obiective.
Juventus studiază și alege foarte atent jucătorii care vin la club, acesta este elementul care m-a făcut să fac această alegere în detrimentul celorlalte oferte pe care le-am avut.
La Barcelona am petrecut momente incredibilie, sunt puțini cei care pot spune că au avut privilegiul de a juca în această echipă atât de importantă și le mulțumesc tuturor celor care au făcut acest lucru posibil", a spus Alves la prima conferință de presă în calitate de jucător al lui Juventus.
⚫️⚪️ #BemVindoDani pic.twitter.com/v6FIwLXXbQ
— JuventusFC (@juventusfcen) 28 iunie 2016
Dani Alves a ales să poarte tricoul cu numărul 23 la noua echipă, același purtat de baschetbalistul LeBron James, despre care susține că l-a inspirat să se reinventeze.
8 ani
a petrecut Dani Alves pe Camp Nou, timp în care a cucerit 6 titluri de campion al Spaniei, 4 Cupe ale Spaniei și 3 trofee Champions League