Articol de Vlad Roșu - Publicat marti, 28 februarie 2023 13:29 / Actualizat marti, 28 februarie 2023 14:49
David Alaba (30 de ani), fundașul austriac al campioanei Spaniei, Real Madrid, a fost insultat de fanii grupării de pe „Santiago Bernabeu”, după ce acesta l-a votat pe Lionel Messi (35 de ani) drept cel mai bun jucător al anului 2022. Argentinianul a fost ales cel mai bun fotbalist al anului trecut în cadrul galei „The Best FIFA Awards”, organizată luni, la Paris.
Suporterii lui Real Madrid s-au arătat indignați de faptul că David Alaba nu l-a votat pe Karim Benzema, colegul lui de la gruparea din capitala Spaniei, drept cel mai bun jucător al anului trecut, scrie Sport. es. Karim Benzema a fost al doilea pe lista preferințelor lui David Alaba, iar Kylian Mbappe (24 de ani), de la PSG, al treilea.
La aflarea veștii, fanii lui Real Madrid au creat în mediul online hashtag-ul „Alaba OUT!” (n.r. - pleacă, David Alaba!), și au comentat la postările austriacului. Unii suporteri au dus lucrurile la extrem, publicând chiar comentarii rasiste la adresa fostului fundaș al lui Bayern Munchen, mai arată sursa citată.
De partea celalată, fanii Barcelonei și ai naționalei Argentinei s-au plasat de partea lui David Alaba. Mai jos, câteva mesaje adresate lui David Alaba.
- „Suntem cu tine, Alaba”
- „Ești tare, Alaba”
- „Nu e vina ta că știi fotbal”
- „Nu rasismului”
Reacția lui David Alaba: „Toată lumea știe cât de mult îl admir pe Karim Benzema”
La scurt timp după apariția veștii conform căreia David Alaba l-a votat pe Lionel Messi drept cel mai bun fotbalist al anului 2022, apărătorul austriac al lui Real Madrid a postat pe contul personal de Instagram: „În legătură cu votul dat pentru premiul FIFA The Best, aș vrea să precizez următoarele: toți jucătorii selecționați la echipa națională a Austriei au votat, nu numai eu. Toată lumea din națională poate vota și așa s-a decis.
Toată lumea știe, în special Karim, cât de mult îl admir pe Benzema pentru performanțele pe care le-a avut de-a lungul carierei. Am spus de nenumărate ori că el este cel mai bun atacant din lume. Îmi mențin părerea. Nu am niciun dubiu în această privință”.