Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 19 martie 2024 15:07 / Actualizat marti, 19 martie 2024 16:25
Dayro Moreno (38 de ani) are 225 de goluri în campionatul Columbiei, odată cu reușita victorioasă din meciul cu Independiente Medellin (2-1), și a devenit cel mai bun marcator all-time al competiției! Atacantul ce a jucat între 2007 și 2010 la FCSB vrea să doboare și recordul de goluri înscrise la general de un jucător columbian.
Dayro Moreno scrie istorie în Columbia la 38 de ani și jumătate. Fostul atacant al lui FCSB din perioada 2007-2010, acum jucând la Once Caldas, a ajuns la 225 de goluri semnate în campionatul țării sale și a depășit performanța deținută de Sergio Galván Rey din 1948!
Dayro Moreno scrie istorie în Columbia la 38 de ani și jumătate
Evenimentul s-a petrecut duminică seară, la partida câștigată la Medellin, cu Independiente (2-1), DM17 reușind să închidă tabela în minutul 90. După 12 etape consumate din Liga Dimayor 1, Dayro Moreno e liderul marcatorilor, cu 8 goluri în 1280 de minute bifate, și își poate depăși propriul record într-un sezon, 25 de goluri în 37 de meciuri jucate la Atletico Nacional în 2017! La Once Caldas, a înscris de cele mai multe ori în campionat în 2023: 20 de goluri.
„LegenDAYRO". Performanța a devenit „mondială!"
„Felicitări, golgheterule! Este o plăcere să concurez și să împart gazonul cu tine", i-a transmis printr-un mesaj pe X (fostul Twitter) Radamel Falcao, aflat în prezent la Rayo Vallecano. Și site-ul oficial al Cupei Mondiale, versiunea spaniolă, a marcat performanța nemaipomenită a atacantului de 38 de ani și jumătate.
„LegenDAYRO" a fost cuvântul cu care l-a elogiat pe Moreno, mesajul scurt fiind apreciat de aproape 10.000 de urmăritori pe X. La Once Caldas, Dayro are cele mai multe meciuri jucate (158), 66 de goluri și 27 de assisturi.
Îi mai lipsesc doar 13 goluri până la liderul Columbiei
Fostul internațional columbian (31 de selecții, 3 goluri, retras din reprezentativă în 2016) punctase de 22 de ori în 2022 la Atletico Bucaramanga, în 42 de jocuri în Liga Dimayour 1. Fostul FCSB-ist are ambiția de a mai doborî un record. Dayro Moreno speră să ajungă pe primul loc în ierarhia golgheterilor all-time ai Columbiei (în toate competițiile).
Și nu-i mai are în față decât pe Radamel Falcao (345) și pe Victor Hugo Aristizabal (346). Îi mai trebuie numai 13 goluri să urce pe prima poziție în acest top, asta cu condiția ca "El Tigre" Falcao să nu mai puncteze la Rayo Vallecano. Victor Hugo Aristizabal (66 de selecții și 15 goluri la națională) are în prezent 52 de ani și s-a retras în 2007 de la Atletico Nacional.
55de meciuri a avut Dayro Moreno, reușind 13 goluri și 5 pase decisive, la FCSB. Cel mai important trofeu cucerit de el este Copa Libertadores (2004)