INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Declarații dure la adresa vedetei fostului său club: ”Salah nu ar prinde echipa la Madrid sau Barcelona”

Mohamed Salah
(foto: Guliver/Getty Images)
Mohamed Salah (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de Alexandru Pavel - Publicat miercuri, 04 aprilie 2018 12:19

Fostul jucător al celor de la Liverpool, Charlie Adam, consideră că Mohamed Salah va avea o misiune dificilă la Real Madrid, în cazul în care transferul vedetei ”cormoranilor” se va realiza.

Internaționalul egiptean traversează cel mai bun sezon din carieră. În primul an în tricoul lui Liverpool, Salah, adus vara trecută pentru doar 42 de milioane de euro de la Liverpool, a reușit să înscrie nu mai puțin de 37 de goluri în toate competițiile, fiind pe primul loc în clasamentul Ghetei de Aur.

Forma jucătorului în vârstă de 25 de ani nu impresionează însă pe toată lumea. În ciuda faptului că a fost motorul principal al echipei care ocupă locul 3 în Premier League, Charlie Adam nu pare convins că atacantul lui Liverpool ar putea face pasul către un club de top din fotbalul european, deși este dorit de Real Madrid, Barcelona sau Manchester United.

”Unde va merge? Va fi dificil pentru el, unde poate ajunge? Va prinde vreun meci la Real Madrid sau Barcelona? Nu cred că o va face, probabil va rămâne la Liverpool”, a fost declarația actualului mijlocaș de la Stoke City.

Formația de pe Anfield o va întâlni pe Manchester City în sferturile de finală din Champions League, în timp ce în campionatul englez trupa pregătită de Jurgen Klopp se va lupta cu United și Tottenham pentru locul secund, ”cetățenii” fiind deja desprinși în campioni.

”Cred cu fermitate că sunt capabili să câștige titlul în viitor. Dacă vor mai transfera unul sau doi jucători de valoare cu siguranță se pot lupta la campionat”, a concluzionat Adam, cel care a îmbrăcat tricoul ”cormoranilor” în sezonul 2011-2012. Scoțianul a strâns 28 de apariții pentru Liverpool, reușind să înscrie două goluri.

surse: fourfourtwo.com, goal.com

Citește și:
S-a dat în spectacol cu Marcos Baghdatis pe arena Margaret Court de la Australian Open!
Tenis
S-a dat în spectacol cu Marcos Baghdatis pe arena Margaret Court de la Australian Open!
Benfica mai avea nevoie de un gol, portarul Trubin trăgea de timp în minutul 90+5! Explicația lui Jose Mourinho
Liga Campionilor
Benfica mai avea nevoie de un gol, portarul Trubin trăgea de timp în minutul 90+5! Explicația lui Jose Mourinho
Surpriza uriașă din Alanya: ce am găsit acasă la Ianis Hagi » „Prințul” captiv în raiul pensionarilor
Stranieri
Surpriza uriașă din Alanya: ce am găsit acasă la Ianis Hagi » „Prințul” captiv în raiul pensionarilor
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
cristealaur1948
cristealaur1948  •  04 Aprilie 2018, 14:31

Salah, adus vara trecută pentru doar 42 de milioane de euro de la Liverpool, a reușit să înscrie nu mai puțin de 37 de goluri în toate competițiile, fiind pe primul loc în clasamentul Ghetei de Aur...... Tare asta, Salah a fost adus la Liverpool pentru 42 milioane....de la Liverpool....buna afacerea!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează