Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 27 iulie 2024 23:51 / Actualizat duminica, 28 iulie 2024 00:23
Dennis Man (25 de ani), extrema dreaptă a Parmei, a bifat azi prima jumătate de ceas de la revenirea din vacanță și a închis tabela în amicalul de la Linz cu Galatasaray (2-0). Valentin Mihăilă (24) a ieșit la pauză, și el cu o evoluție solidă. „Man și Mihăilă sunt jucători pe care clubul i-a luat pentru a juca în Serie A”, a spus avocatul ce îi reprezintă în Italia.
Tandemul românesc de la Parma s-a întors cu poftă de joc din vacanța de după EURO 2024, la care au ajuns cu naționala până în faza „optimilor" (0-3 cu Țările de Jos).
Încă de la primul amical estival, disputat sâmbătă seară la Linz, Dennis Man și Valentin Mihăilă, care și-au prelungit acordurile cu „cruciații" până pe 30 iunie 2027, s-au făcut remarcați în partida câștigată cu campioana Turciei, Galatasaray (2-0).
GOL | Galatasaray 0-2 Parma
— Süper Lig - Anlık Goller (@ghyayin10) July 27, 2024
⚽️ 70' Dennis Man pic.twitter.com/eRupUBJ7lV
Dar numai fostul jucător al Universității Craiova a jucat titular în trupa lui Fabio Pecchia, în timp ce ex-FCSB-istul a început pe bancă.
Man l-a driblat pe Muslera și a făcut 2-0
Parma a jucat foarte bine contra echipei din care nu au lipsit vedetele Icardi, Mertens, Ziyech, Zaha și Muslera și a condus la pauză cu 1-0, grație reușitei lui Hernani, după o repriză în care Mihăilă a ieșit în evidență cu o cursă de 50 de metri.
Valentin i-a lăsat locul ivorianului Drissa Camara, iar pentru ultima oră de joc și-a făcut apariția pe gazon și Man. Chiar Dennis a dublat avantajul squadrei „gialloblu", la capătul unei acțiuni în care l-a driblat pe portarul Muslera.
Man, notat cu 7, iar Mihăilă a primit 6
Superioară la toate capitolele, mai puțin posesia mingii, Parma a repurtat astfel al doilea succes la rând în testele de pregătire, după cel de-acum o săptămână cu Antwerp (2-1).
Agenția Parmalive.com l-a notat cu 7 pe Man: „Mai întâi a înscris un gol superb, apoi e aproape să dubleze scorul lovind bara transversală. Deși abia și-a reluat antrenamentele, românul pare să fie deja pe fază".
Mihăilă a primit 6: „Era normal ca forma sa să nu fie cea mai bună, dar românul arată unele «explozii» interesante, dovedindu-se, de asemenea, de neprețuit în sarcina de a-l bloca în defesnivă pe Ziyech"
Man și Mihăilă, lăudați de reprezentantul lor
Avocatul Polo Dattola, care le reprezintă interesele lui Man și Mihăilă în Italia, a declarat înaintea meciului: „Suntem mulțumiți de reînnoire, credem că este evoluția naturală a ceea ce am făcut până acum.
Am vrut să dăm continuitate muncii lui Dennis și noi suntem convinși că Serie A i se potrivește mai bine decât Serie B. Așadar, ce loc mai bun decât Parma?
«Sirenele» din străinătate? Nu le-am auzit prea mult, fiindcă am crezut că Parma e locul potrivit pentru a continua să-și exprime calitățile. Cu toate acestea, nimic nu ne-a făcut să ne îndoim că prelungirea e cea mai bună soluție.
Mihăilă? Reînnoirea a avut loc în urmă cu circa o lună, imediat după European. Suntem fericiți să continuăm cu Parma, sunt doi jucători pe care clubul îi luase pentru a juca în Serie A".