Articol de GSP - Publicat luni, 08 iunie 2020 22:18
Jesus Olmo, fost medic șef la Real Madrid, a vorbit despre cei patru ani petrecuți la echipa blanco, și a dezvăluit cum s-a certat cu fundașul Sergio Ramos (34 de ani).
Olmo, care a avut puteri depline la Real și care a decis renunțarea la oameni importanți din staff-ul medical, care erau apropiați de jucători, a acordat un interviu pentru presa din Spania și a dezvăluit ce relație a avut cu Sergio Ramos.
„Cu Sergio am fost ceva special pentru că am avut o ceartă foarte puternică! Am făcut lucruri pe care el nu le-a considerat adecvate, chiar dacă i le-am explicat. Fiecare și-a apărat poziția, cu respect. Chiar și așa, nu sunt la dispoziția lui. Nu am fost de multe ori de acord, dar relația profesională a fost una bună. Ne-am respectat și mereu a avut încredere în ce spuneam despre accidentări. A făcut ce i-am zis.
Când cei de la Real Madrid mi-au spus că nu pot să mai lucrez cum am făcut-o, am plecat. Și am fost bucuros. Nu sunt atât de important încât să cred că Real Madrid se gândește măcar cinci minute la mine. Clubul e mult mai mare”, a declarat Jesus Olmo, citat de Marca.
FOTO. Imagini spectaculoase din istoria lui Real Madrid
VIDEO. Adevăratul motiv pentru care Cosmin Contra a plecat de la AC Milan: „Este cel mai mare regret al carierei”
Citește mai multe știri din La Liga:
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul