Articol de GSP - Publicat duminica, 04 septembrie 2022 23:23 / Actualizat duminica, 04 septembrie 2022 23:39
Diego Costa (33 de ani), liber de contract din ianuarie, când s-a despărțit de echipa braziliană Atletico Mineiro, va da probe în Premier League.
Diego Costa, vârf trecut pe la echipe precum Atletico Madrid și Chelsea, a ajuns să dea probe pentru a-și găsi angajament.
Liber de contract din ianuarie 2022, când s-a despărțit de Atletico Mineiro, Costa urmează să se antreneze alături de Wolverhampton săptămâna viitoare, scrie BBC.
Diego Costa, în probe la Wolverhampton
Dacă va impresiona, va semna un contract cu echipa de pe locul 14 din Premier League, care se confruntă cu accidentări serioase în cazul celor mai importanți doi atacanți din lot, Sasa Kalajdzic și Raul Jimenez.
Diego Costa are o experiență bogată în Premier League, unde a jucat 89 de meciuri și a înscris 52 de goluri în tricoul lui Chelsea.
Costa a fost golgheterul londonezilor în sezonul 2016/2017, cu 22 de goluri înscrise. Este în două rânduri campion al Spaniei și al Angliei