Articol de Alexandru Stănilă - Publicat vineri, 23 martie 2018 16:56
Mauro Icardi (25 de ani), jucătorul lui Internazionale Milano, şi Paulo Dybala (24 de ani), de la Juventus, ar putea rata Campionatul Mondial din acest an, selecţionerul Jorge Sampaoli avertizându-i de faptul că recentele lor prestaţii de la echipa naţională a Argentinei nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor.
În plus, cei doi atacanţi nu au fost convocaţi nici pentru partidele amicale ale "pumelor" din această perioadă, contra Italiei (23 martie) şi Spaniei (27 martie). La capitolul atacanţi, chilianul Sampaoli i-a preferat pe Gonzalo Higuain (Juventus), Lionel Messi (Barcelona), Sergio Aguero (Manchester City) şi Diego Perotti (AS Roma).
Deşi Icardi şi Dybala au numere importante în Serie A, unde ambii se află pe podium în clasamentul golgheterilor, după Ciro Immobile, Sampaoli spune că tranziţia de la echipa de club la naţională nu este una foarte bună, iar cei doi nu reuşesc să se adapteze cu uşurinţa stilului de joc al Argentinei.
"Este complicat pentru Dybala să se obişnuiască în sistemul nostru. Nu am reuşit până acum să-i îmbunătăţim performanţele şi trebuie să vedem dacă jucătorii care se află în prezent în lotul echipei naţionale sunt mai buni decât Paolo sau dacă trebuie să continuăm să lucrăm la adaptarea acestuia.
Situaţia lui Icardi este asemănătoare cu a lui Dybala. Tranziţia de la Inter la naționala Argentinei nu este cea mai bună. Am observat asta şi mi-am dat seama că trebuie să lucrăm mai mult, însă nu avem timpul necesar. Poate că adaptarea lui va dura mai mult. Nu îl scot din calcul, dar, în calitate de antrenor al Argentinei, trebuie să mă concentrez asupra performanţei din teren", a declarat Sampaoli, înaintea amicalului cu Italia, potrivit As.
Dacă Icardi nu este un obişnuit al lotului naţionalei Argentinei, jucătorul lui Inter având doar patru partide bifate pentru "pume", Dybala a fost convocat în ultimele nouă partide de către Sampaoli, însă nu a reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor.
La Campionatul Mondial din Rusia, care va debuta pe 14 iunie, Argentina a fost repartizată în grupa D, alături de Islanda, Croaţia şi Nigeria.
surse: as.com, si.com, calciomercato.com