Articol de GSP - Publicat marti, 12 decembrie 2017 13:18
Camerele de televiziune au surprins un dialog extrem de aprins între Gennaro Gattuso, tehnicianul lui AC Milan, și Gianluigi Donnarumma, goalkeperul echipei, în timpul meciului de campionat câștigat de rossoneri cu 2-1 în fața Bolognei.
Gattuso s-a agitat extrem de mult pe margine, iar la un moment dat a urlat la Donnarumma: "Fă ce-ți spun sau te distrug în timpul săptămânii!"
Antrenorul s-a enervat din cauza faptului că portarul a întârziat declanșarea unei acțiuni de atac, iar amenințarea sa se referea probabil la ședințele de antrenament.
"Mereu sunt tensionat, inclusiv când joc fotbal cu fiul meu, dar adevărul este că să stau pe bancă mă tensionează și mai mult. Milan este ca un al doilea rând de piele pentru mine", a comentat Gattuso ieșirea la finalul meciului.
În cele trei meciuri în care a stat pe banca lui Milan, Gattuso a înregistrat un egal (2-2 cu Benevento) și o victorie (2-1 cu Bologna), în timp ce în partida cu Rijeka din Europa League, italienii au pierdut cu 0-2.