Articol de GSP - Publicat marti, 24 februarie 2015 00:00 / Actualizat marti, 24 februarie 2015 13:41
Kevin Strootman trăieşte un adevărat coşmar în ultimul an din cauza accidentărilor la genunchi. Abia revenit pe gazon, mijlocaşul s-a operat din nou, însă şansele ca el să revină din nou la capacitate maximă sînt slabe, susţine fostul medic al Romei.
Jucătorul Romei s-a accidentat prima dată în martie 2014 şi a putut reveni abia în noiembrie. N-a apucat să joace prea mult pentru că a suferit o recidivă luna trecută, iar acum s-a confirmat că va avea nevoie de o nouă operaţie. Din cauza primei accidentări a ratat Campionatul Mondial din Brazilia, dar şi un transfer la Manchester United.
Conform The Telegraph, Mario Brozzi, fostul doctor al celor de la AS Roma, susţine că medicul care l-a tratat la începutul anului trecut a greşit operaţia.
”Impresia mea este că operaţia la ligamentele lui Strootman nu a decurs perfect. Nu ştiu ce s-a întîmplat cu genunchiul lui, dar sindromul ciclopului (n.r. - sindrom care nu permite mişcarea completă a genunchiului) a apărut din cauza repoziţionării proaste a ligamentelor. Nu ştiu de ce nu au umblat şi la ligamente la a doua operaţie. Mi-e frică să mă gîndesc că ar mai avea nevoie de încă una”, a spus Brozzi.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”