Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 18 mai 2020 19:31
Dusan Uhrin Jr. (52 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, deține un spa-hotel într-o stațiune liniștită aproape de renumita Karlovy Vary, Cehia.
Tehnicianul încearcă să fie optimist, deși se teme că pandemia de coronavirus îi va afecta puternic afacerea familiei. Tehnicianul proaspăt despărțit de „câini” s-a văzut nevoit să-și închidă hotelul pe care-l deține în apropiere de Karlovy Vary, o stațiune recunoscută pe plan mondial în special pentru băile termale.
Familia Uhrin are un hotel de trei stele în stațiunea Františkovy Lázně, de fapt un spa hotel ce aducea în orice perioadă a anului seniori din toată Europa. Nu doar din Cehia, ci și din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria și țările nordice.
„Am fost obligat să închid. Timp de două luni am achitat integral salariile angajaților, fără să-i bag în șomaj tehnic. M-am gândit că au și ei familii, și-așa a picat necazul acesta pe capul tuturor, să nu sufere. Am trecut cu sănătate de această pandemie, dar greul de-abia de acum începe”, a mărturisit Uhrin de la Praga pentru Libertatea.
Citește mai multe despre acest subiect și vezi poze cu hotelul familiei Uhrin pe Libertatea
VIDEO EMOȚIONANT. Nu există obstacol peste care să nu trecem! România va fi și mai puternică!
Citește mai multe știri de actualitate:
Ultima oră » Bilanțul coronavirus în România: 165 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore