Articol de GSP - Publicat marti, 03 iunie 2014 00:00 / Actualizat marti, 03 iunie 2014 12:13
Frank Lampard a anunţat că va părăsi gruparea londoneză după 13 ani petrecuţi la Chelsea, perioadă în care a cîştigat şi 11 trofee.
Mijlocaşul englez a obţinut 3 titluri în Premier League, dar şi Liga Campionilor în 2012 după finala cu Bayern Munchen.
Lampard a avut cifre incredibile la Chelsea, în 13 ani avînd 648 de apariţii, adică o medie de 50 de meciuri pe sezon. Mai mult, este şi golgeterul all-time al echipei, cu 211 goluri.
Frank a anunţat că nu va lua o decizie asupra viitorului său pînă după Campionatul Mondial din Brazilia, dar o destinaţie extrem de probabilă este New York City, echipă care l-a transferat şi pe David Villa.
"Am petrecut 13 ani minunaţi aici, nu am crezut că voi avea atît de mult succes", a spus Lampard la despărţirea de Chelsea.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”