OPINII  »  EDITORIAL

Danke, Jurgen

Alexandru Stanciu
Alexandru Stanciu

Articol de - Publicat duminica, 19 mai 2024 19:52 / Actualizat duminica, 19 mai 2024 21:58

Aventura lui Jurgen Klopp pe banca lui Liverpool s-a încheiat astăzi, cu o victorie în fața lui Wolverhampton și o mare sărbătoare în care Klopp și-a luat la revedere de la suporterii de pe Anfield. Au fost 9 sezoane pline de emoții, împliniri, dezamăgiri, dar cel mai important, de fotbal „heavy metal”.

Jurgen Klopp a preluat-o pe Liverpool în octombrie 2015 și le-a promis fanilor că în 5 ani, „cormoranii” vor fi din nou campionii Angliei, lucru care s-a și întâmplat în 2020. Eveniment uriaș pentru fanii lui Liverpool, umbrit de pandemie. Suporterii nu s-au putut bucura pe Anfield alături de Klopp și trupa lui pentru primul titlu cucerit după 30 de ani de „secetă”.

Fotbal „Heavy Metal”

Klopp a construit calculat o echipă care să lupte la titlu și la gloria europeană, a promovat tineri precum Trent Alexander-Arnold, Harvey Elliott, Curtis Jones, Jarell Quansah, și cel mai recent exemplu, Conor Bradley. L-a revitalizat pe Roberto Firmino, considerat o dezamăgire la acel moment, și l-a făcut cel mai bun număr 9 fals din lume preț de câțiva ani.

A transferat jucători precum Mohamed Salah, Sadio Mane, Virgil Van Dijk sau Alisson, a creat un sistem de joc ultra-ofensiv, unde fundașii laterali, Alexander-Arnold și Andrew Robertson, au fost piese de bază, devenind, de altfel, fundașii cu cele mai multe pase decisive din istoria Premier League.

Fanii lui Liverpool, scenografie impresionantă pentru Jurgen Klopp, foto: Imago Images
Jurgen Klopp, la ultimul meci pe Anfield, foto: Imago Images
Jurgen Klopp, la ultimul meci pe Anfield, foto: Imago Images
Jurgen Klopp, la ultimul meci pe Anfield, foto: Imago Images
Jurgen Klopp, la ultimul meci pe Anfield, foto: Imago Images
+28 FOTO

„From doubters, to believers”

Jurgen Klopp și-a propus la începutul mandatului să schimbe mentalitatea clubului, a suporterilor. Și a reușit! „From doubters, to believers” (Din sceptici, în încrezători), Jurgen a câștigat simpatia, dar mai ales încrederea fanilor măcinați de eșecurile din ultimii ani.

Sub comanda tacticianului german, Liverpool a triumfat în Premier League după 30 de ani, a câștigat pentru a șasea oară Liga Campionilor, fiind de departe clubul englez cu cele mai multe succese pe plan european. Sub comanda lui Klopp s-au trăit atâtea meciuri intense, victorii obținute în ultimul minut, răsturnări de scor.

Jurgen Klopp: „Am rămas fără energie”

Când a decis să o părăsească pe Liverpool, Jurgen Klopp a motivat că a rămas fără energie. De înțeles, au fost 9 ani plini de încărcături emoționale. Două titluri pierdute la un singur punct în spatele celui mai mare rival, Pep Guardiola. Două finale de Champions League pierdute în fața aceleiași echipe, Real Madrid.

În prima, Mohamed Salah a fost accidentat de către Sergio Ramos și a fost nevoit să părăsească terenul încă din prima repriză. Loris Karius, portarul lui Liverpool din acea finală, a greșit decisiv la cel puțin două din cele trei goluri primite. În a doua finală contra celor de la Real Madrid, Liverpool a dominat meciul. 23 de ocazii de gol, 9 șuturi pe poartă, dar tot „Los Blancos” s-au impus cu scorul de 1-0, marcat din singurul șut pe poartă. Și, de asemenea, finala Europa League pierdută în fața celor de la Sevilla, când andaluzii au întors scorul de la 1-0 și s-au impus cu 3-1.

Deciziile arbitrilor din acest sezon au „consumat”, de asemenea, multă energie. Prima înfrângere a lui Liverpool din acest sezon a venit pe terenul lui Tottenham, cu două cartonașe roșii văzute de „cormorani”, cu un gol al lui Luis Diaz anulat pentru un ofsaid inexistent, din cauza comunicării defectuoase dintre arbitrul central și cei din camera VAR.

Mai sunt și derby-urile cu Arsenal și Manchester City, ambele încheiate cu scorul de 1-1, în care Liverpool ar fi trebuit să primească câte un penalty, la hențul din careu al lui Martin Odegaard și la lovitura cu gheata în piept a lui Jeremy Doku asupra lui Alexis Mac Allister, în careul „cetățenilor”, în ultimele minute ale meciului.

În momentul în care Jurgen Klopp și-a făcut publică decizia de a părăsi banca tehnică a lui Liverpool, echipa lupta pe toate fronturile. Cupa Ligii Angliei, câștigată împotriva lui Chelsea în prelungiri, datorită golului marcat cu capul de căpitanul Virgil Van Dijk.

Liverpool a fost eliminată în semifinalele Cupei Angliei de către Manchester United, eliminată de Atalanta în sferturile de finală din Europa League, iar în campionat seria de rezultate slabe a încheiat visul unui alt campionat cucerit sub comanda lui Klopp.

Ce lasă Jurgen Klopp în urmă

Încrederea. Mentalitatea de învingător, un lucru imens, pentru un club imens, dar care a fost cuprins de teamă în momentele decisive. Rezultatele uriașe, 7-0 pe Anfield în fața rivalei Manchester United, „remontada” de pe Anfield cu Barcelona, 4-0, după ce Leo Messi și Luis Suarez au răpus-o pe Liverpool în turul de pe Camp Nou, 3-0. „Cormoranii” plecau atunci cu șanse infime, mai ales că doi dintre cei mai importanți oameni din atac, Mohamed Salah și Roberto Firmino nu au putut evolua în retur din cauza accidentărilor.

„În mod normal nu avem nicio șansă, dar fiindcă e vorba de voi, trebuie să credem până la capăt, nu avem nimic de pierdut”, spunea Klopp înainte de acel meci, în care eroi au fost Divock Origi, cu două goluri venite de nicăieri, și Gini Wijnaldum, intrat la pauză, cu două goluri în trei minute, care aduceau aminte de celebra finală din 2005, când Liverpool a revenit miraculos de la 0-3 în doar 7 minute, în fața marelui AC Milan.

4-3 cu Manchester City în campionat, 5-1 la general în „sferturile” Champions League tot în fața „cetățenilor” antrenați de Pep Guardiola, 4-0 și 5-0 în fața lui Manchester United, 9-0 în fața lui Bournemouth și lista poate continua. Jurgen le mai lasă „cormoranilor” o echipă sudată, pliată pe acel stil „Heavy Metal”, chiar dacă s-au schimbat mulți jucători în ultimii ani. Jurgen Klopp le va lipsi tuturor suporterilor lui Liverpool, dar, cu siguranță, și multor rivali și privitori neutri.

Danke, Jurgen!

Danke, Jurgen! Pentru încredere, pentru emoțiile trăite în toate meciurile, pentru toate momentele, pentru tot ce lași în urmă. You'll Never Walk Alone!

Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

Comentarii (7)
Tibisor
Tibisor  •  20 Mai 2024, 21:36

Sper ca va citi articolul *** , care era tare vocal si indignat pe faptul ca s-a facut un asa mare tam-tam in legatura cu retragerea lui Klopp ! Acest personaj , pur si simplu nu a inteles nimic din farmecul fotbalului trait in mod unic la Liverpool ... pentru el , totul este limitat in a numara trofee , fara sa observe daca exista si altceva in peisaj ! Inclusiv Guardiola , pe care acest *** il venereaza , a spus clar ca un antrenor trebuie privit si dincolo de trofeele obtinute , sunt si alte criterii care conteaza ! Si in final , un lucru care spune totul ... conform celor de la Sky Sport , 61% din abonati s-au uitat la ce se intampla pe Anfield , si doar 23% au fost curiosi sa urmareasca City ! *** , noteaza-ti asta !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mihai000111
mihai000111  •  20 Mai 2024, 15:53
Postat de zubi pe 20 Mai 2024, 14:46

7-0 cu United a fost pe Old Trafford!

A fost pe Anfield. Pe Old Trafford a fost 5-0.

zubi
zubi  •  20 Mai 2024, 14:46

7-0 cu United a fost pe Old Trafford!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează