Brave New League

Lupii dau târcoale ciolanului păzit de un lup albit. Celelalte vieţuitoare ale pădurii se uită salivând. Speră că din această bătălie le va pica şi lor ceva. Oricum, de zeci de ani le rămâne din ce în ce mai puţin. Li s-au lungit urechile de foame, frustrare şi frică.

Banii au miros!

Lupul cel alb spune că le va apăra. Ceilalţi nu dau doi bani pe ele pentru că au colţii destul de mari ca să-şi ia singuri hrana. Iepuraşul, căprioara, vulpea şi vrăbioara înghit în sec şi tremură. Hrana sunt ele. Lupul alb mârâie. El ştie că va trebui să împartă ciolanul dacă nu va vrea să îl piardă de tot. Dar asta s-a mai întâmplat şi atacatorii nu au renunţat. Acum par că nu mai vor să negocieze. Miroase a sânge. Şi a bani mulţi.

Căci, da, banii au miros, nu mai credeţi în poveşti! Miros a piele fină şi a parfumuri scumpe. Miros a deştepţi. Trageţi un pic de aer de pe lângă voi, să vă prindeţi a ce mirosiţi!

Schismaticii schismei

Ideea e veche. În 1999 a dus la umflarea Ligii Campionilor. În 2011, Platini i-a convins să renunţe dându-le mai mulţi bani. Căci despre asta e vorba, de la Adam la Eva şi de la Florentino Perez la Saint-Tropez.

Proiectul Super Ligii care vrea să se rupă de Liga Campionilor implică, practic, cele mai bogate cluburi din lume, minus PSG şi Bayern. De ce ele nu? Pentru că fundaţia qatariană e profund legată de Franţa, care n-are chef de gluma asta dat fiind că e unul dintre pilonii ideii de Europa, iar nemţii sunt prea supuşi unei opinii publice care reneagă veleitarismele cinice bazate pe intenţii hrăpăreţe.

Deşi Beckenbauer, în trecut, fluturase ameninţarea. Dar asta era pe vremea când FC Bayern era poreclită FC Hollywood. Acum e mult mai proletară.

Robin Hood de la castel

În schimb, Real, Barca, Atleti, Juve, Milan, Inter şi toată floarea cea vestită a Angliei s-au pus de-a curmezişul UEFA, sub scutul unui acord cu JP Morgan (una dintre băncile care au dus la criza globală din 2008) de 4-6 miliarde de euro.

Vor să facă o Super Ligă cu 20 de cluburi dintre care 15 pe viaţă şi 5 calificate sau invitate în fiecare an. Forul european a reacţionat rapid şi dur: cine intră în această clică e azvârlit afară din UEFA şi FIFA! Sigur, comunicarea e îmbălsămată în cele mai frumoase principii: solidaritate, integrare, diversitate.

De la Ceferin la Burleanu, de la Comisia Europeană la principalul condei din l'Equipe, Vincent Duluc (care a scăpat de la terapia intensivă unde îl trimisese Covid-ul pentru a întrezări acum moartea competiţiei înfiinţate de ziarul său în '54), toată lumea bună, serioasă şi corectă politic denunţă un scandal. La cremenal cu ei!

Aceeaşi Mărie cu altă bijuterie

Să nu vă treacă o clipă prin minte că e ca în filmele cu ăia buni şi ăia răi! E despre cine deţine controlul. Proiectul nou al UCL nu e mult diferit de cel al SL. În faza grupelor numărul de meciuri ar fi egal, 180.

Există o diferenţă a partidelor de susţinut până la trofeu, 17-19 pentru UCL, 23-25 pentru SL. Deh, bănuţii, drăguţii! Ambele ar fi exclusiviste. Din ce în ce mai puţini "săraci" vor căpăta un loc la business. Ca în Titanic.

Sigur, Super Liga e mult mai închisă, dar principiul de bază al ambelor e acelaşi: să atragă cât mai multe fonduri. Se despart totuşi, undeva, de unde şi această reacţie epidermică a oficialilor din şi din afara fotbalului (Macron însuşi a tras de la şold în schismatici): dimensiunea politică.

Politicianism contra cinism

Lui Perez şi micului Agnelli le trebuie banii, doar banii şi toţi banii. Pentru ceilalţi e şi despre putere. Or, pentru asta au nevoie de voturi şi de la săraci. Săraci, dar mulţi, ca să n-o zic pe direct ca Vodă Lăpuşneanu.

Hagi n-o să primească un loc la masa "greilor", dar se va consola că va fi şi el, strecurat la "şi alţii", în discursul cuiva. Halal consolare! Şi uite-aşa, poveştile bogaţilor se despart. Super Liga va pica în bot, cel mai probabil. Căci politicul bate în tot şi în toate. Straşnică invenţie!