INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ELVEȚIA

Elvețienii au și ei un ”lup singuratic” » Povestea fascinantă a unui suporter de 14 ani: își susține singur echipa în deplasări

Emmanuel Masmejan în acțiune
Emmanuel Masmejan în acțiune

Articol de - Publicat miercuri, 19 octombrie 2016 19:30

FC Le Mont, un club din a doua divizie elvețiană nu are prea mulți suporteri, dar are unul cu totul special. Acesta este Emmanuel Masmejan, un tânăr de 14 ani care însoțește echipa la orice meci, iar uneori e chiar singur în galerie.

”Sunt mereu prezent la meciuri pe stadion, mai puțin atunci când trebuie să merg în vacanțe cu mama și tata”, își începe Emmanuel povestea.

Spre exemplu, în ultima etapă din liga secundă elvețiană, Le Mont a avut meci în deplasare cu Zurich, adversara de mâine a Stelei, scor 1-1. Au fost prezenți 8.489 de suporteri, din care 8.488 erau ai echipei gazde. Unul singur era în galeria oaspeților!

Nu a fost prima dată când tânărul suporter a fost singur în galerie. Cu toate acestea, el își ia tot arsenalul specific unui microbist împătimit: tobă, bannere, confetti. La meciul cu Zurich l-a păzit un singur steward, care i-a adus și ceva de băut. Reacția lui: ”Nu acum, trebuie să cânt. Poate la finalul reprizei”.

A fondat un fan-club

Emmanuel se dedică pasiunii sale de mult timp, însă în urmă cu doi ani a fondat un fan-club al echipei alături de doi prieteni: ”Ei nu vin mereu la meciuri. În orașul meu lipsește pasiunea pentru fotbal”, a spus suporterul de 14 ani pentru cotidianul elvețian Blick.

”De fapt, noi suntem suporterii lui”

Atașamentul său a atras și atenția clubului. Oficialii echipei FC Le Mont au decis să îl răsplătească pentru susținere și l-au luat în autocarul echipei la întoarcerea de la Zurich

Patrick Bengondo, atacantul echipei a rămas impresionat de Emmanuel: ”El spune că e fanul nostru, dar de fapt noi suntem suporterii lui. Deși e singur, produce un vacarm incredibil în galerie.”

Un alt moment emoționant a avut la finalul meciului cu Zurich, scor 1-1. Toți jucătorii echipei s-au deplasat în fața colțului de stadion ocupat doar de Emmanuel și i-au dedicat egalul.

”E cel mai singuratic suporter din lume. La goluri nu poate îmbrățișa pe nimeni, nu poate să își împartă nici măcar emoțiile cu nimeni. Emmanuel e suporterul cel mai fidel din istoria fotbalului”
Gazzetta dello Sport

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen
Noutati auto
Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen
Gigi Becali a intrat în direct și a distrus doi jucători: „Toate baloanele au fost la adversar! Nu mă interesează”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct și a distrus doi jucători: „Toate baloanele au fost la adversar! Nu mă interesează”
Stadion de 64 milioane de euro într-o localitate de 4.000 de locuitori! CNI a demarat licitațiile
Superliga
Stadion de 64 milioane de euro într-o localitate de 4.000 de locuitori! CNI a demarat licitațiile

„S-a degradat de la an la an, mi-era milă de el” » Drama tulburătoare a lui Vasile Ardeleanu, spusă de trei dintre foștii lui coechipieri. Câți bani i-ar fi dat Lăcătuș

Singur în Emirate » Titularul de la Rapid, „uitat” în Dubai! Ce s-ar fi întâmplat la îmbarcarea spre România


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează