Articol de GSP - Publicat duminica, 03 iulie 2022 22:53 / Actualizat luni, 04 iulie 2022 03:05
Erik ten Hag (52 de ani), care în sezon trecut a pregătit-o pe Ajax, a venit la Manchester United și a impus deja un nou set de reguli.
Olandezul a fost numit noul manager al „diavolilor” în aprilie, iar de atunci s-a pus pe treabă. Acesta a cerut un raport despre fiecare jucător, inclusiv detalii despre locul în care aceștia merg în vacanță.
Conform unui raport detaliat al celor de la The Sun, există cinci reguli principale pe care Ten Hag le are pentru grupul de jucători.
5 reguli impuse de Erik ten Hag la Manchester United
1. Gata cu pasele în lateral sau înapoi
Fostul antrenor de la Ajax nu acceptă ca jucătorii săi să paseze doar ca să scape de minge. Vrea cât mai multe pase spre poarta adversă și un ritm alert. Se spune că cei care nu vor respecta aceste indicații vor fi eliminați din echipă fără ezitare.
First training session under the Ten Hag era🤩 pic.twitter.com/46xo7AEzwo
— 𝓡𝓪𝓼𝓱𝓷𝓪𝓵𝓭𝓸👑 (@MR10xCR7) June 28, 2022
2. Nu mai sunt tolerați nervoșii și leneșii
Ten Hag le-a spus jucătorilor că nu va accepta reacțiile nervoase pe teren. Fără proteste la adresa arbitrajului, certuri cu colegii și gesticulări. De asemenea, antrenorul vrea ca nivelul de pregătire fizică să fie ridicat pentru a atinge standardele sale.
3. Fără „bisericuțe”
De altfel, în sezonul trecut s-a vorbit despre faptul că în vestiarul lui United s-a produs o ruptură din cauza banderolei de căpitan. Cristiano Ronaldo (37 de ani) și Harry Maguire (28) au dus o luptă pentru putere în cadrul vestiarului. Ten Hag vrea unitate totală și le-a impus jucătorilor să mănânce împreună și să aibă activități comune după antrenamente. Gata cu grupulețele din vestiar.
4. Miza pe tineri
Jucătorilor tineri li se vor oferi șanse. În cazul în care titularii nu vor da randament, Teg Hag este pregătit să apeleze la juniori. În perioada petrecută la Ajax, tehnicianul olandez a debutat nu mai puțin de 21 de jucători, iar jurnaliștii englezi susțin că a fost încântat de potențialul puștilor de la United.
5. Nu te antrenezi la 100%, nu joci
Lui Ten Hag nu-i pasă de realizările din trecut și de trofeele cucerite. Selecția echipei va fi influențată doar de performanțele jucătorilor la antrenamente. Cine nu va da 100% în timpul pregătirii nu va juca!