Articol de Dragoș Petrescu - Publicat sambata, 01 februarie 2025 22:01 / Actualizat duminica, 02 februarie 2025 00:22
Deși a controlat partida în totalitate, Real Madrid a pierdut pe RCDE Stadium împotriva celor de la Espanyol, scor 0-1, într-un duel al rundei cu numărul 22 din La Liga.
Rezultatele etapei cu numărul 22 din La Liga
Partida din Catalonia nu a început deloc bine pentru trupa lui Carlo Ancelotti. După doar un sfert de oră de la fluierul de start, Antonio Rudiger s-a accidentat și a fost nevoit să părăsească terenul. În locul său a fost introdus pe gazon tânărul Raul Asencio.
Astfel, problemele din defensiva Realului continuă. În acest moment, pe lângă Rudiger, campioana Spaniei și a Europei nu îi are la dispoziție pe Dani Carvajal și Eder Militao, în condițiile în care David Alaba abia a revenit după accidentarea care l-a ținut departe de gazon pentru un an și jumătate.
Gol anulat pentru Real Madrid în prima repriză
În minutul 21, formația „los blancos” a deschis scorul prin Vinicius, însă reușita brazilianului nu a fost validată deoarece, în timpul fazei premergătoare golului, Kylian Mbappe a comis un fault.
După acest eveniment, Realul a continuat să preseze, însă nu a reușit să-și creeze șanse importante de a înscrie. Astfel, cele doua echipe au intrat la egalitate la cabine.
Prima șansă de gol din actul secund a venit în minutul 50 și i-a aparținut lui Carlos Romero, care, aflat într-o poziție foarte bună de a finaliza, a trimis peste poarta lui Courtois.
Ocazii mari ratate de Real Madrid în repriza secundă
Replica Realului a venit un minut mai târziu și a constat într-o dublă ocazie. Mai întâi, Jude Bellingham și-a încercat norocul cu un șut din afara careului, Joan Garcia a respins, balonul a ajuns în posesia lui Kylian Mbappe, iar francezul a trimis în bară.
„Galacticii” au continuat să preseze, făcând terenul să se încline spre poarta gazdelor, însă elevii lui Carlo Ancelotti nu au reușit să înscrie, ratând câteva ocazii extrem de mari prin Jude Bellingham, Kylian Mbappe, Vinicius și Rodrygo.
Espanyol a dat lovitura pe final de meci
Tabela a fost deblocată în minutul 85, atunci când Carlos Romero le-a adus victoria catalanilor, după ce a finalizat în poarta lui Courtois, în urma unei centrări venite din flancul drept.
În urma acestui rezultat, liderul Real Madrid a rămas cu 49 de puncte, iar distanța față de locul 2, ocupat în acest moment de Atletico Madrid, s-a micșorat la doar o singură lungime.
De cealaltă parte, Espanyol a ajuns la 23 de puncte și a urcat pe locul 17, ieșind astfel din zona roșie a clasamentului.
În etapa viitoare din La Liga, Real Madrid va primi vizita rivalei Atletico într-un duel ce are ca miză primul loc din Spania, în timp ce Espanyol va merge la San Sebastian pentru disputa cu Real Sociedad.
Clasament La Liga:
Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|
FINAL » Espanyol - Real Madrid 1-0
- A marcat: C. Romero (85')
- În minutul 21, Vinicius a deschis scorul, însă reușita sa nu a fost validată deoarece, în timpul fazei premergătoare golului, Kylian Mbappe a comis un fault.
- În minutul 14, Antonio Rudiger s-a accidentat și nu a mai putut continua partida. În locul său a fost introdus pe teren tânărul Raul Asencio.
- Click AICI pentru statistici
Espanyol - Real Madrid » Echipele de start:
ESPANYOL (4-4-2): Garcia - El Hilali, Kumbulla, Cabrera, Romero - Jofre, Lozano, Kral, Gonzalez - Puado, Fernandez
Rezerve: Fortuno, Pacheco - Aguado, Calero, Cheddira, Exposito, Gomez, Milla, Roca, Tejero, Veliz
Antrenor: Manolo Gonzalez
REAL MADRID (4-4-2): Courtois - Vazquez, Tchouameni, Rudiger, F. Garcia - Rodrygo, Valverde, Ceballos, Bellingham - Vinicius, Mbappe
Rezerve: Lunin, Mestre - Alaba, Asencio, Diaz, Endrick, Guler, Lorenzo, Mendy, Modric, Vallejo
Antrenor: Carlo Ancelotti
Stadion: RCDE Stadium (Cornellà de Llobregat)
Arbitru: Alejandro Muñiz Ruiz
FOTO ChatGPT a exagerat „un pic” :) » Cum a redesenat 21 de arene din România: imagini suprarealiste