Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 08 martie 2021 15:27 / Actualizat luni, 08 martie 2021 16:03
Ghinion teribil pentru Faouzi Ghoulam. Fundașul algerian de 30 de ani, al cărui contract cu Napoli expiră în iunie 2022, a suferit o accidentare gravă, în prima repriză a meciului cu Bologna (3-1).
Fotbalistul și-a rupt ligamentul încrucișat anterior al genunchiului stâng și meniscul medial, după ce fusese operat, pentru aceeași problemă, la celălalt picior.
Jucătorul lui Gattuso a fost internat azi la Clinica Villa Stuart, unde profesorul Pier Paolo Mariani urmează să îi facă intervenția chirugicală necesară. Nu va putea reveni decât în sezonul următor.
Gholuam a bifat 17 prezențe în acest sezon, din care 11 în Serie A și 5 în Europa League. A reușit și un assist.
Citește și alte știri din Italia:
Granzii din Serie A, pe urmele lui Răzvan Marin » Anunțul presei din Italia
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”