Articol de Dragoș Petrescu - Publicat duminica, 16 februarie 2025 23:16 / Actualizat duminica, 16 februarie 2025 23:16
Fenerbahce s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Kasimpasa, scor 3-1, într-un duel al rundei cu numărul 24 din Super Lig.
Rezultatele etapei #24 din Super Lig
Fenerbahce continuă perioada bună pe care o traversează pe plan intern, iar după victoria obținută în această seară, trupa lui Jose Mourinho a ajuns la șapte victorii consecutive în campionat.
Fenerbahce a învins-o pe Kasimpasa și s-a apropiat la 3 puncte de liderul Galatasaray
„Canarii” au deschis scorul în minutul 21, grație marocanului Youssef En Nesyri. Oguz Aydin a dublat avantajul gazdelor după șapte minute de la startul actului secund, însă Mamadou Fall a redus din diferență zece minute mai târziu.
Același En Nesyri a făcut însă „dubla” în minutul 71, stabilind astfel scorul final al partidei. Intrat pe teren pe parcursul reprizei a doua, Edin Dzeko a fost cel care a oferit pasa decisivă.
În urma acestui rezultat, Fenerbahce a acumulat 57 de puncte și s-a apropiat la trei lungimi de liderul Galatasaray, care va juca mâine pe terenul celor lui Rizespor. De cealaltă parte, Kasimpasa a rămas pe locul 8, cu 31 de puncte.
În etapa viitoare din campionat, Fenerbahce va disputa derby-ul Istanbulului cu Galatasaray pe RAMS Park, în timp ce Kasimpasa va evolua pe terenul celor de la Antalyaspor.
Până atunci însă, pentru formația lui Jose Mourinho urmează returul cu Anderlecht din playoff-ul de accedere în optimile de finală ale Europa League. În prima manșă, Fenerbahce s-a impus cu 3-0 pe teren propriu și pleacă cu prima șansă la calificare.
VIDEO » Rezumatul partidei Fenerbahce - Kasimpasa (3-1)
Clasament Super Lig:

Fenerbahce - Kasimpasa » Echipele de start:
FENERBAHCE (3-4-1-2): Egribayat - Muldur, Skriniar, Mercan - Amrabat, Yandas, Fred, Aydin - Tadic - En Nesyri, Talisca
Rezerve: Biterge, Cetin - Akcicek, Dzeko, Kahveci, Kapacak, Kostic, Osayi-Samuel, Saint-Maximin, Tosun
Antrenor: Jose Mourinho
KASIMPASA (4-1-4-1): Gianniotis - Winck, Opoku, Ozcan, Rodrigues - Piatkowski - Fall, Cafu, Hajradinovic, Ben Ouanes - Da Costa
Rezerve: Bolat - Alkas, Barak, Brekalo, Ciftpinar, Gul, Keles, Mujde, Suakar, Yigit
Antrenor: Burak Yilmaz
Stadion: Ulker Stadium Sukru Saracoglu (Istanbul)
Arbitru: Ali Şansalan