Articol de Andrei Petrescu - Publicat duminica, 14 ianuarie 2024 15:00 / Actualizat duminica, 14 ianuarie 2024 15:30
Florin Tănase (29 de ani) a comentat transferul lui Radu Drăgușin (21) la Tottenham.
Coleg cu Radu Drăgușin la naționala României, Florin Tănase îl felicită pe fundașul central pentru transferul la Tottenham și este de părere că mutarea aduce un capital mare de imagine fotbalului românesc.
„Un transfer la o echipă de top, bravo lui. Chiar dacă e foarte tânăr pare un jucător cu experiență, merita să facă pasul acesta. Mai are marjă de creștere, poate face față acolo.
Clar a reușit să crească imaginea României prin acest transfer. Îi doresc să joace, să se impună și să aducă un capital și mai mare de imagine”, a declarat Florin Tănase.
Mă bucur foarte mult pentru el. Iată că în vremurile acestea, în care avem un fotbal mai slab, un jucător face pasul în Premier League, cel mai puternic campionat din lume.
Nu, niciodată! E foarte greu (n.r. - să plece cineva pe suma asta din România). El a crescut acolo, a fost la echipe mari, și-a câștigat postul de titular la Genoa prin valoarea lui. E foarte greu să pleci din România pe suma asta
- Florinel Coman, mijlocaș FCSB
Radu Drăgușin, cel mai scump fotbalist român
Până la transferul lui Radu Drăgușin, recordul în fotbalul românesc era deținut de Adrian Mutu. În vara lui 2003, Chelsea îl cumpăra de la Parma pentru 19 milioane de euro.
Pe locul 2 se afla Cristi Chivu, pentru care Ajax încasa 18 milioane de euro tot în vara lui 2003. Internaționalul român devine al patrulea român care joacă pentru Spurs. El a fost precedat de Ilie Dumitrescu (iulie 1994 - ianuarie 1995), Gică Popescu (iulie 1994 - iulie 1995) și Vlad Chiricheș (august 2013 - iulie 2015).
În prezent, în Premier League mai sunt alți doi români: portarul Ionuț Radu (Bournemouth) și atacantul Adrian Mazilu (Brighton). Cel mai probabil, ei ar urma să plece în această iarnă.
VIDEO Prima zi a lui Radu Drăgușin la Tottenham Hotspur
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”