Articol de GSP - Publicat luni, 10 septembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 10 septembrie 2012 15:20
Patronul echipei AC Cesena, Igor Campedelli, şi-a demis, luni, fratele, Nicola, din funcţia de antrenor principal, după trei înfrângeri în tot atâtea partide disputate în Serie B, informează Tuttosport.
Nicola Campedelli, în vârstă de 33 de ani, fusese numit în această vară în funcţia de tehnician al fostei formaţii a lui Adrian Mutu.
Interimatul va fi asigurat de antrenorul echipei Primavera, Fernando Argila, iar pe lista Cesenei se află tehnicienii Cristiano Bergodi, care a lucrat şi în România, Giuseppe Iachini, Alberto Cavasin şi Gianluca Atzori.
După trei etape disputate în liga a doua italiană, Cesena ocupă penultimul loc, fără niciun punct. Pe ultima poziţie se află formaţia Grosseto, cu -4 puncte, care a început sezonul cu o penalizare de şase puncte.
Sursă: Mediafax
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!