Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 09 mai 2016 00:00
Don Claudio , 64 de ani, a celebrat în stil mare titlul cu Leicester.
Primul titlu din istoria de 132 de ani a lui Leicester s-a bucurat sâmbătă de-o sărbătoare pe măsură. În prim-plan, managerul Claudio Ranieri, omul căruia "vulpile" îi datorează "probabil cea mai mare performanță din istoria sportului", cum a caracterizat-o New York Times.
Celebrul Andrea Bocelli i-a cântat "Nessun Dorma" în fața unui întreg stadion înaintea meciului cu Everton (3-1), iar la final, după decernarea trofeului, Ranieri a fost încoronat de jucători. Doar la conferința de presă s-a lăsat cu un duș rece. La propriu!
Fundașul Fuchs l-a luat prin "învăluire" și i-a turnat șampanie pe cap. Reacția italianului: "Mâine, antrenament!". Și către jurnaliști: "Băiat rău!".
"N-am fost în discotecă de zece ori în toată viața mea! Și n-o să merg nici în seara asta. Mă duc să dorm"
Claudio Ranieri, 64 de ani, manager Leicester
5000:1 a fost cota lui Leicester la titlu în debutul sezonului. Mai probabil era ca Elvis să fie în viață (2000:1)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”