Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 12 decembrie 2017 09:26
Antrenorul Simone Inzaghi protestează după eșecul cu Torino, 1-3. "Acest Lazio le provoacă dureri de cap unora, de aceea suntem pedepsiți! Nici n-au folosit arbitrajul video la penalty. Doar la eliminare, însă și Burdisso mi-a spus că n-a fost nimic".
De-abia s-a aflat că FCSB va întâlni Lazio în "16"-imile Europa League și echipa biancocelestă a fost dezavantajată clar luni seară, în Serie A. Chiar acasă, pe Olimpico. Arbitrajul video a fost inutil, de două ori în aceeași fază.
"Centralul" Giacomelli nici n-a apelat la VAR la cel mai important moment. Apoi, când a făcut-o, n-a interpretat tocmai corect pentru ambele tabere.
A greșit de două ori în aceeași fază
În minutul 44, Immobile era în careu, a vrut să centreze, dar Iago Falque a oprit mingea cu mâna. Jucătorul granata era aproape, totuși, ținea brațul mult prea departe de corp. Arbitrul nu era departe, a văzut infracțiunea. Numai că n-a dat penalty, lăsând acțiunea să se deruleze.
S-a încheiat cu o bară a aceluiași Immobile. Imediat, Burdisso i-a reproșat că a cerut 11 metri și el a fost primul ce l-a împuns cu fruntea pe vârful lazial, care a reacționat, împingându-l și el cu capul. Iar Burdisso a căzut.
Nici asistentul video nu a observat penaltyul!
Ambele tabere au protestat, cerând ajutorul VAR: gazdele pentru lovitură de pedeapsă, oaspeții pentru "roșu" la Immobile. Și Giacomelli s-a dus la margine, să verifice pe monitor, însă a ignorat penaltyul (asistentul video Di Bello nu i-a atras atenția!) și, la a doua parte a fazei, l-a considerat vinovat doar pe cel care a reacționat. Immobile, eliminat! Provocatorul Burdisso n-a fost sancționat.
La reluare, 10 la 11, Ștefan Radu și Lazio au cedat, au pierdut cu 3-1 în fața lui Torino, declanșând furia oficialilor romani. "Am fost furați a patra etapă la rând. Acest Lazio le provoacă dureri de cap unora, de aceea suntem pedepsiți", a declarat antrenorul Simone Inzaghi, care a precizat: "Nu am certat arbitrul, am vorbit doar cu Burdisso, și el a recunoscut că n-a fost nimic. Și i-a spus acest lucru «centralului»".
"Vrem să fim stăpânii propriului destin"
Directorul sportiv Igli Tare a tunat după meci: "Vrem să se clarifice totul. În seara asta, a fost un mare scandal. Nu ne simțim doar penalizați, e mult mai mult. Lazio a fost evident dezavantajată, cerem respect.
Putem accepta două erori împotriva noastră în întreaga stagiune, dar aceste erori au devenit un obicei. Am ajuns aici fără să furăm nimic nimănui. Vrem să fim stăpânii propriului destin, să nu influențele nimeni rezultatele".
"La Genova, am rămas lucizi, acum n-am mai reușit. Situația a fost însă mult mai apăsătoare. Băieții mei erau prea afectați ca să mai gândească totul corect. După pauză, mintea noastră nu mai era la joc"
Simone Inzaghi, antrenor Lazio"Să analizăm fazele. Penaltyul? A fost henț clar! Dar s-a apelat la VAR numai la ciocnirea Immobile - Burdisso. Și fundașul lui Torino a spus că n-a fost nimic" Igli Tare, director sportiv Lazio
"Radu a greșit la golul de 1-3"
Luni, Ștefan Radu a evoluat 90 de minute la Lazio, primind nota 6 în Gazzetta dello Sport. "Românul a jucat bine aproape întreaga partidă, singura sa eroare a fost la golul de 1-3", a comentat cotidianul roz. L-a lăsat pe Edera să șuteze de la marginea careului.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”