INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

FOTO+VIDEO Bayern, un nou pas greșit » Bavarezii au condus cu 2-0, dar au ratat victoria: "Amețită de Oktoberfest"

Foto: Reuters +8   FOTO
Foto: Reuters

Articol de - Publicat sambata, 23 septembrie 2017 10:55

Bayern Munchen a făcut un nou pas greșit în Bundesliga și a obținut doar o remiză din meciul jucat pe teren propriu cu Wolfsburg (2-2), deși echipa antrenată de Carlo Ancelotti a condus cu scorul de 2-0.

 În minutul 33, Lewandowski a deschis scorul dintr-o lovitură de la 11 metri obținută tot de el, după ce a fost dezechilibrat în careu de Tisserand. Robben a majorat avantajul bavarezilor înainte de pauză, iar Bayern a intrat la cabine cu un avantaj confortabil.

Wolfsburg a revenit în partea secundă, când reușitele lui Arnold și Didavi au adus "lupilor" un punct nesperat, iar Bayern este deja la al doilea pas greșit în primele 6 etape, după înfrângerea suferită în runda a treia în fața lui Hoffenheim. 

Este pentru prima oară după mai mult de 6 ani când Bayern pierde puncte la finalul unui meci în care a condus cu 2-0. Ultima oară se întâmpla într-un meci jucat în deplasare cu Koln, în februarie 2011. 

Bayern este pe locul al doilea în Bundesliga, la egalitate de puncte cu Borussia Dortmund, dar formația lui Peter Bosz urmează să joace astăzi pe teren propriu împotriva Borussiei M'Gladbach.

clasament 


Foto: bundesliga.com

"Așa n-ai nicio șansă cu Neymar!"

Bild critică echipa lui Carlo Ancelotti care a risipit un 2-0 la pauză. "Nu eroarea lui Ulreich a afectat rezultatul, ci jocul nostru. Trebuie să ne revenim la Paris", a spus antrenorul italian.

"Așa n-ai nicio șansă cu Neymar, te așteaptă o seară de coșmar la Paris!", a titrat tabloidul Bild, criticând relaxarea campioanei la 2-0 și greșelile din repriza secundă, gafa lui Ulreich relansând meciul.

Ulreich și-a cerut scuze

"Nu eroarea lui Sven, ci evoluția noastră a afectat rezultatul. Nu mai jucăm ca înainte, trebuie să schimbăm ceva", a admis Ancelotti. Nici Müller n-a dat vina pe rezerva lui Neuer pentru că a scăpat mingea în plasă la lovitura liberă de la 30 de metri bătută de Arnold:

"Ulle știa că o să se întâmple, și-a cerut scuze, dar nu din cauza lui n-am câștigat. Nimeni nu i-a reproșat ceva în vestiar. Am lăsat-o în viață pe Wolfsburg și, față de partidele cu Mainz și Schalke, am făcut un pas înapoi ca intensitate".

15 victorii era seria lui Bayern la Munchen contra lui Wolfsburg în Bundesliga. Bavarezii au 25 de meciuri fără eșec acasă în campionat

15 goluri a reușit Lewandowski împotriva "lupilor". Exact în urmă cu 2 ani, și la aceeași poartă, polonezul marca 5 goluri în doar 9 minute

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (2)
cpt.ahab
cpt.ahab  •  23 Septembrie 2017, 14:44

Cum?! Cei de la Wolfsburg nu s-au lasat pe tanjala, smiorcaindu-se ca au primit penalty inventat?! Au continuat sa joace si la 0-2? Cu Bayern?! Asta inseamna sa ai caracter! Nu sa stai toata ziulica si sa te vaiti ca anumite echipe sunt protejate de arbitri!

306155979850524
 •  23 Septembrie 2017, 12:44

Am un prieten care a făcut 1200 de lei (si) pe meciul asta. A pus la pariruri si DG1 3+ pe Bayern, dar proasta de la casa a gresit si i-a pus X. El a vauzt abia dupa ce ne-am intalnit *** :))))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează