INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Franța, record! Cluburile din Ligue 1 au cheltuit de șase ori mai mult ca iarna trecută. PSG pe primul loc în lume

Julian Draxler, 23 de ani, are două goluri și un assist în primele 4 meciuri la PSG // FOTO Guliver/GettyImages
Julian Draxler, 23 de ani, are două goluri și un assist în primele 4 meciuri la PSG // FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat joi, 02 februarie 2017 00:00

Cluburile din Ligue 1 au investit 165,4 milioane de euro în transferurile din această iarnă, de 6 ori mai mult decât au cheltuit în ianuarie 2016.

Franța s-a trezit și apare din nou ca un jucător important pe piața transferurilor. E pe locul 3 în lume în acest mercato de iarnă, după Premier și SuperLiga chineză, dar niciodată nu a mai cheltuit o asemenea sumă în ianuarie: 165,4 milioane de euro.

De 6 ori peste 2016 și cu 142,4 milioane mai mult decât în 2015. Are acum 3 super achiziții în Top 5 și patru în Top 7!

PSG e lider în mercato

Toate marile grupări din Ligue 1 s-au implicat. Paris Saint-Germain, doar poziția a 3-a în campionat, a apelat iar la banii proprietarului, Qatar Sports Investments, care a oferit 70 de milioane de euro pentru doi jucători: Draxler și Gonçalo Guedes.

PSG e primul într-un top mondial al cluburilor, potrivit transfermarkt.de. Ierarhie în care Olympique Marseille e pe 5, cu 38,3 milioane: 30 numai în schimbul lui Payet (West Ham).

Noul proprietar al lui OM, americanul Frank McCourt, a anunțat că va investi 200 de milioane până în 2020.

Cine vine din urmă

Lyon, cu puternicul președinte Aulas, vrea să recupereze terenul pierdut și încearcă să-l resusciteze pe Depay, cumpărat de la Man. United într-o afacere ce ar putea costa în total 25 de milioane. Monaco, în luptă pentru titlu, l-a luat pe brazilianul Jorge cu 8,5 milioane, de la Flamengo.

Iar Lille, de-abia preluată de Gérard Lopez, businessman luxemburghez de origine spaniolă ce a investit în proiectul Skype înainte de a-l vinde la eBay pentru 3 miliarde, are 6 fețe noi în lot. El Ghazi e cel mai scump. I-a achitat 7 milioane lui Ajax.

Top transferuri jucători 2017

  Nume Fost club Club actual Sumă
1. Oscar Chelsea Shanghai SIPG 60*
2. J. Draxler Wolfsburg Paris SG 40
3. G. Jesus Palmeiras  Man. City 32
4. G. Guedes Benfica Paris SG 30
5. D. Payet West Ham Marseille 29,3
6. M. Schneiderlin Man. United Everton 28,2
7. M. Depay Man. United Lyon 25

* Sumele sunt exprimate în milioane de euro.

Top transferuri cluburi 2017

1. Paris SG 70*
2. Shanghai SIPG 67
3. Tianjin Quanjian 48,5
4. Crystal Palace 40,7
5. Marseille 38,3

* Sumele sunt exprimate în milioane de euro.

Top transferuri țări 2017

1. Premier Anglia 271,4*
2. SuperLiga China 218,8
3. Ligue 1 Franța 165,4
4. Bundesliga Germania 99,3
5. Serie A Italia 99,2

* Sumele sunt exprimate în milioane de euro.

Transferurile iernii în Franța

  • 2013: 61,8*
  • 2014: 51,3
  • 2015: 23
  • 2016: 27,9
  • 2017: 165,4

* Sumele sunt exprimate în milioane de euro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează