Articol de GSP - Publicat joi, 29 decembrie 2022 22:08 / Actualizat joi, 29 decembrie 2022 22:41
Pelé, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor, a murit astăzi, la vârsta de 82 de ani, după o îndelungată suferință. Gheorghe Hagi se numără printre foștii mari jucători care au reacționat la vestea dispariției lui Edson Arantes do Nascimento.
„Regele” fotbalului românesc se înclină în fața lui Pele, pe care-l cataloghează „poate cea mai importantă personalitate a fotbalului mondial”. Hagi, mai tânăr cu 22 de ani decât Pele, mai spune că brazilianul i-a fost un veribabil model.
„O zi tristă pentru fotbalul mondial, care astăzi a pierdut poate cea mai importantă personalitate. A fost un model pentru mine de cum a jucat, a iubit și respectat fotbalul. A fost și va rămâne Unic. Condoleanțe familiei, cu stimă și respect”, a fost mesajul lui Gheorghe Hagi.
A murit Pele, cel mai mare golgheter
Pele a jucat la patru Mondiale și s-a încununat cu trei titluri, performanță încă neatinsă de nimeni (1958, 1962 și 1970) și chiar foarte greu de egalat. Doar în 1966 n-a trecut de faza grupelor.
Deține recordul pentru cele mai multe goluri marcate, 1.281 în 1.363 de partide, oficiale și neoficiale, și rămâne cel mai tânăr marcator din istoria CM, 17 ani și 239 de zile, cel mai tânăr autor al unui hattrick și cel mai tânăr cu gol reușit în finala din 1958, cu Suedia. Nu a vrut să se despartă de Santos, cu care a cucerit toate trofeele posibile, și a uimit lumea în amicalele disputate.
Este dificil să alegi cel mai bun fotbalist al lumii, pentru că el ar trebui să fie bun pe toate pozițiile.
- Pele
VIDEO A murit Pelé » Fotbalul și-a pierdut Regele!
Imagini din cariera legendarului Pele
Citește și alte știri despre Pele:
A murit Pelé » Fotbalul și-a pierdut Regele! Și-a petrecut ultimele 30 de zile pe patul de spital