INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

EXCLUSIV Gică Popescu nu crede în plecarea lui Leo Messi de la Barcelona » Pe ce se bazează: „Am un feeling”

Gică Popescu speră ca Leo Messi să continue la Barcelona. Foto: Guliver/GettyImages
Gică Popescu speră ca Leo Messi să continue la Barcelona. Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 26 august 2020 09:24 / Actualizat miercuri, 26 august 2020 17:50

Gică Popescu (52 de ani), fostul căpitan al Barcelonei, nu crede în plecarea lui Lionel Messi (33) de pe Camp Nou, informație prezentată aseară de cele mai importante publicații din lume.

„Sunt surprins de această știre, dar eu nu cred în plecarea lui Leo. Nu văd motivul. E la final de carieră, s-a născut la Barcelona, iar partea financiară nu mai contează pentru el. Eu am un feeling că lucrurile se vor rezolva. Sper să semneze un nou contract în cele din urmă.

Dar, dacă va pleca, va fi un șoc pentru tot ceea ce înseamnă Barcelona, nu doar în cadrul echipei. Pentru că el este o instituție acolo. Vor fi afectate mai multe domenii, sponsori, parteneri, public”, a declarat Popescu pentru GSP.ro.

Gică Popescu speră ca Leo Messi să continue la Barcelona: „Noul proiect trebuie să înceapă cu el”

Popescu, în prezent președintele Viitorului, consideră că Barcelona trece prin schimbarea unei generații: „Nu știu cât va permite fair-play-ul financiar clubului să facă transferuri, pentru că trebuie să consumi atât cât produci. Barcelona e la un început de proiect fotbalistic. Era normal ca acel grup de jucători care a făcut performanțe în trecut să lase locul unor alți fotbaliști. Asta știu de la Cruyff, că un ciclu trebuie schimbat la 4-5 ani. Dar noua strategie trebuie să înceapă tot cu Messi, pentru că este în continuare cel mai bun fotbalist al planetei”.

Koeman e antrenorul potrivit din două motive: a făcut performanță la Barcelona ca jucător și se potrivește cu filosofia echipei. Este foarte iubit de suporteri, cunoaște clubul îndeajuns de bine încât să reuşească

Gică Popescu, pentru GSP.ro

  • Popescu a jucat pentru Barcelona între 1995 și 1997. Are 68 de meciuri și 9 goluri pentru catalani, alături de care a cucerit Cupa Regelui, Supercupa Spaniei și Cupa Cupelor.

Leo Messi, cifre istorice la Barcelona:

  • 10 titluri;
  • 4 Ligi ale Campionilor;
  • 444 de goluri în 485 de meciuri în La Liga. E cel mai bun marcator din istoria competiției;
  • 6 Baloane de Aur;
  • 91 de goluri a marcat Messi pentru Barcelona și Argentina în anul 2012, record absolut;
  • 27 de goluri a marcat Messi în El Clasico.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Mircea Lucescu, provocat de antrenorul lui Șahtior, după Supercupa câștigată cu Dinamo Kiev: „Rezultat nedrept” » Replica românului

Diego Simeone profită de degringolada Barcelonei! Scapă de Morata și Diego Costa pentru o mutare de vis

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK
Europa League
Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK
CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin
Handbal
CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin
Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”
Tenis
Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”

Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul

ULUITOR: A jucat în două finale de Liga Campionilor și acum va evolua pentru Adunații Copăceni! » Cum a ajuns în campionatul județean din Giurgiu


Comentarii (10)
2528389220528911
Ionut Costache  •  26 August 2020, 12:40
Postat de cpt.ahab pe 26 August 2020, 10:56

Messi trebuia să plece mai demult. Bartomeu a slăbit echipa cu fiecare an care a trecut, lăsând o povară tot mai mare pe umerii decarului, deși peste acesta se așternea uzura. Barca l-a stors ca pe o lămâie, aducându-l într-un stadiu de nerecunoscut. Când ofensiv stai doar în colaborarea dintre Messi, Suarez și Alba, devii extrem de ușor de citit și de blocat. Barca a prestat un fotbal tot mai lent și stereotip, iar de vină a fost tot Messi, desigur, care n-a mai putut inventa nimic. Unii chiar au ajuns să creadă, în prostia lor, că Messi e supraom! Messi are tot dreptul să fie supărat pe Barca, mai ales că pe seama lui s-au tot născocit tot soiul de povești care-l evidențiau drept dictatorul Barcei!

De acord cu comentariul. Sefii au asteptat mereu de la Messi sa traga clubul dupa el, chiar daca de-a lungul timpului au plecat jucatori esentiali (Xavi, Iniesta, Dani Alves, Neymar, Mascherano) fara a fi adusi inlocuitori pe masura. Ei, in schimb, au facut numai gafe pe care nu si le asuma: aducerea unor antrenori slabi, transferuri dezastruoase pe bani multi, ignorarea jucatorilor produsi de La Masia si inlaturarea lor (nu ar fi aratat rau Barca cu jucatori precum T. Alcantara, Deulofeu, Bellerin, Olmo, Grimaldi sau Adama Traore). Dar, desigur acum au gasit tapul ispasitor perfect. In acest context, este de vazut cata coloana vertebrala au fanii clubului.

cpt.ahab
cpt.ahab  •  26 August 2020, 10:56

Messi trebuia să plece mai demult. Bartomeu a slăbit echipa cu fiecare an care a trecut, lăsând o povară tot mai mare pe umerii decarului, deși peste acesta se așternea uzura. Barca l-a stors ca pe o lămâie, aducându-l într-un stadiu de nerecunoscut. Când ofensiv stai doar în colaborarea dintre Messi, Suarez și Alba, devii extrem de ușor de citit și de blocat. Barca a prestat un fotbal tot mai lent și stereotip, iar de vină a fost tot Messi, desigur, care n-a mai putut inventa nimic. Unii chiar au ajuns să creadă, în prostia lor, că Messi e supraom! Messi are tot dreptul să fie supărat pe Barca, mai ales că pe seama lui s-au tot născocit tot soiul de povești care-l evidențiau drept dictatorul Barcei!

102353604808910
Marcel Cazan  •  29 August 2020, 03:21

Popescule, ai un "feeling" prost ... ca de obicei...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează