Articol de Aurelian Botezatu - Publicat sambata, 04 mai 2024 17:11 / Actualizat sambata, 04 mai 2024 23:24
Echipa ex-dinamovistului Aleix Garcia i-a aplicat o veritabilă corecție Barcelonei, 4-2. A trecut pe locul 2, cu 74 de puncte, Barca a căzut pe 3 (73 puncte), dar niciuna n-o mai poate ajunge pe Real (87 puncte) în cele 4 etape rămase din acest campionat.
Programul complet al etapei #34 în LaLiga
Meciul de pe Estadi Montilivi a debutat spectaculos, cu două goluri în primele 5 minute! Scorul l-au deschis oaspeții. Servit impecabil de Lamine Yamal, Christensen a expediat balonul la colțul lung.
Prima ocazie a Barcelonei, primul gol. Era doar minutul 3 și tabela arăta deja 0-1.
Avantaj anulat în nici două minute
Însă avantajul trupei lui Xavi a fost anihilat după nici 120 de secunde! La poarta cealaltă, Ivan Martin i-a centrat perfect lui Dovbyk, care a trimis exact în direcția din care venea Ter Stegen. Nicio șansă pentru portarul german: 1-1.
Barcelona n-a acuzat însă șocul și s-a întors apăsat în jumătatea adversă. Iar Gundogan, Christensen și din nou Gundogan, „transversală”, au irosit șansa lui 1-2.
Penalty cu VAR
Dar când meciul se îndrepta spre pauză, a lovit Barca. Miguel i-a luat piciorul lui Yamal, chiar pe linia de 16 metri. Faza a fost verificată, de VAR, iar cuvenitul penalty a fost transformat de Lewandowski: 1-2.
Un avantaj la limită, nicidecum liniștitor. Nimeni n-a uitat că în tur, la Barcelona, Girona a câștigat la scor, 4-2, iar în momentul de față, echipa ex-dinamovistului Aleix Garcia se află pe locul 3, ceea ce vorbește de la sine despre valoarea formației pregătite de Michel.
Rezerva Portu intră și dă partida peste cap!
Barca nu și-a luat însă măsuri, astfel că repriza secundă s-a transformat într-un coșmar pentru echipa blaugrana. Nou promovata n-a renunțat la luptă și n-a trecut mult timp ca să-și vadă eforturile răsplătite. Abia intrat pe teren (65), Portu l-a făcut mat pe Ter Stegen.
Iar două minute mai târziu, l-a servit pe Miguel pentru 3-2! Incredibil, ce schimbare a putut să facă antrenorul Michel! Dar Portu nu și-a încheiat spectacolul. Cu un sfert de oră rămas până la final, a prins un voleu de senzație, iar scorul a devenit 4-2! Ter Stegen, din nou spectator.
Și așa s-a terminat! Girona o ajută pe Real să devină campioană, matematic, cu 4 etape înaintea finalului, și își asigură totodată prezența în ediția viitoare a Ligii Campionilor. Senzațional!
FINAL: Girona - Barcelona 4-2
- Marcatori: Dovbyk (5), Portu (65, 75), Miguel (67) / Christensen (3), Lewandowski (45+1 pen.)
- Pentru statistici, click AICI
Girona - Barcelona, echipe de start
Girona: Gazzaniga - Eric, David Lopez, Blind, Miguel - Herrera, Aleix Garcia, Ivan Martin - Tsygankov, Dovbyk, Savio
Antrenor: Michel
Barcelona: Ter Stegen - Koundé, Araujo, Cubarsi, Joao Cancelo - Gündogan, Christensen, Sergi Roberto - Lamine Yamal, Lewandowski, Fermin
Antrenor: Xavi Hernandez
Clasamentul live în LaLiga
Girona - Barcelona, cele mai interesante informații:
- Girona este revelația acestui sezon din LaLiga. După 33 de etape, gazdele se află pe locul 3 în clasament, cu 73 de puncte, fiind ca și calificate în grupele Champions League.
- Trupa pregătită de Michel a făcut spectacol în turul campionatului contra celor de la Barcelona, reușind să câștige cu scorul de 4-2. De altfel, acesta este și primul succes într-un joc oficial cu echipa catalană.
- Barcelona vine după o victorie de moral, 4-2 pe teren propriu cu Valencia. Înainte de acest succes, catalanii au fost eliminați de PSG din „sferturile” Champions League și au pierdut El Clasico, 3-2 cu Real Madrid.
- Barcelona a câștigat 7 din cele 11 partide directe contra celor de la Girona.