Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 05 august 2022 11:20 / Actualizat vineri, 05 august 2022 18:20
„Tunarul” Granit Xhaka, mijlocașul lui Arsenal, e prins în vârtejul unei anchete ce investighează informațiile conform cărora Alban Jusufi, un fost atacant suedezo-albanez, a câștigat sume uriașe pariind pe Xhaka că va fi sancționat cu „galben” în finalul meciului Leeds - Arsenal 1-4, disputat în decembrie trecut.
Un cartonaș galben luat de Granit Xhaka în decembrie trecut, în condiții suspecte, a declanșat în Anglia o anchetă de amploare. Investigatorii cercetează mai nou dacă există vreo legătură între avertismentul primit de mijlocașul elvețian cu origini albaneze pentru tragere de timp, în finalul unui meci cu Leeds United, și sumele mari pariate în Albania tocmai pe faptul că va fi sancționat astfel în ultimele 10 minute ale partidei.
Xhaka, în centrul unui scandal cu pariuri
Xhaka a văzut „galbenul” în minutul 86, într-un moment în care echipa sa, Arsenal, conducea cu 4-1, iar el se pregătea să bată o lovitură liberă.
Federația de la Londra a transferat cazul Agenției naționale de luptă împotriva crimei organizate (NCA). Iar anchetatorii NCA au descoperit dovezi ale unor sume semnificative pariate în criptomonede pe piețe care nu sunt reglementate, o mare parte din activitate având loc în Albania.
NCA analizează, de asemenea, infomațiile conform cărora Alban Jusufi, un fost atacant suedezo-albanez, a câștigat sume uriașe pariind pe Xhaka că va fi sancționat cu „galben”. În 2017, Jusufi, 41 de ani, a fost găsit vinovat că l-a mituit pe portarul lui AIK, Kyriakos Stamatopoulos, cu 178.000 de euro pentru a "trânti" partida pe care urma s-o dispute împotriva IFK Göteborg.
Federația suedeză a amânat meciul după ce a fost raportată aranjarea acestuia, iar el a primit o interdicție de 5 ani pentru implicarea în această tentativă de blat.