Articol de GSP - Publicat vineri, 14 septembrie 2018 17:33
Pep Guardiola, 47 de ani, a jucat alături de alți mari fotbaliști de-a lungul carierei. Unul dintre cei pe care îi apreciază cel mai mult este Roberto Baggio, 51 de ani, care i-a fost coechipier pe final de carieră, la Brescia.
Roberto Baggio este unul dintre cei mai mari fotbaliști alături de care am jucat! Era absolut incredibil! În perioada în care am fost colegi la Brescia făcuse două operații din cauza unor rupturi ale ligamentelor încrucișate, era pe jumătate șchiop și, în ciuda acestui impediment, era mereu acolo unde îmi credeam că trebuie să fie. Nu-mi imaginez cât de bun ar fi putut să fie dacă nu era atât de ghinionist cu accidentările și dacă era înconjurat de jucători buni", spune Guardiola.
Baggio a avut o carieră fantastică, chinuită însă de accidentări repetate la genunchi, cu peste 6 operații care l-au ținut pe tușă perioade îndelungate.
În blaugrana, Pep a evoluat alături de alte mari staruri: "În primii mei ani la Barcelona, când primeam mingea îl căutam mereu cu pase pe Laudrup. Apoi, când lucrurile deveneau dificile, îi dădeam mingea lui Figo".
Unul dintre fotbaliștii preferați ai lui Guardiola, de altfel, cel mai de succes pariu al său, Sergio Busquets, n-a fost uitat de tehnician. Pep povestește prima impresie pe care i-a lăsat-o mijlocașul lui Leo Messi: "Era 2008 și după câteva două sau trei zile de antrenament alături de noi, Messi a venit la mine și mi-a spus despre Busquets: «Îmi place fotbalistul ăsta! E bun!» Iar eu i-am spus: Când vor fi probleme, Sergio va fi acolo să le rezolve, face totul pentru echipă, muncește pentru a-și pune în evidență coechipierii".