Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 08 februarie 2020 19:53
Ianis Hagi (21 de ani, mijlocaș ofensiv) a fost din nou titular la Rangers.
Noua sa echipă, antrenată de Steven Gerrard, a câștigat împotriva lui Hamilton, scor 4-1, și s-a calificat în „sferturile” Cupei Scoției.
Al doilea meci ca titular pentru Ianis la Rangers. Dacă miercuri, la 2-1 cu Hibernian în campionat, a jucat inter dreapta, acum a început ca aripă dreapta partida din „optimile" Cupei Scoției, cu Hamilton (4-1 în deplasare).
Hamilton - Rangers 1-4 // Fanii sunt impresionați de Ianis
Dar numărul 7 albastru a apărut de multe ori și în centru, în spatele vârfului Morelos. De altfel, din acea poziție, i-a oferit două pase excelente, punându-l pe columbian în situații clare de gol.
Ar fi fost două assisturi pentru Ianis. Sud-americanul a ratat însă de fiecare dată. Și „tricolorul" a irosit o ocazie în minutul 5. Lovitura lui de cap din 6 metri a trecut puțin pe lângă poartă.
„Ianis Hagi, cel mai bun fotbalist care a jucat în Scoția de la Brian Laudrup”
„Hagi impresionează din nou", a titrat Daily Record. „Au existat momente când Rangers nu a accelerat și nu a putut fisura defensiva adversă, chiar și cu eforturile lui Ianis, mai ales ale lui".
În minutul 73, la 1-2, după o repriză secundă mai puțin bună, a fost înlocuit de managerul Steven Gerrard. Fanii l-au aplaudat. Au fost la fel de impresionați de el. Unul dintre ei a postat pe Twitter: „Ianis Hagi este cel mai bun fotbalist care a jucat în Scoția de la Brian Laudrup".
Atacantul danez, fratele mai cunoscutului Michael Laudrup (ex-Lazio, Juventus, Barcelona și Real), a evoluat patru ani la Rangers. Între 1994 și 1998.
7a fost nota primită de Ianis Hagi ieri în cotidianul The Scottish Sun
vezi și:
Beșiktaș - Gaziantep 3-0 // Sergen Yalcin îl așteaptă pe Mircea Lucescu în Turcia: „Îl iubesc!”