Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 10 aprilie 2020 13:51
Șase directori din Comitetul Executiv al Barcelonei au demisionat după ce președintele Josep Maria Bartomeu a anunțat că face curățenie. Cer alegeri anticipate.
În plină criză provocată de pandemie, Barcelona se confruntă și cu una politică gravă. Joi seară, 6 directori ai Comitetul Executiv și-au dat demisia, printr-o scrisoare trimisă sociosilor blaugrana: vicepreședintele Emili Rousaud, pe care președintele Josep Maria Bartomeu intenționa să-l dea oricum afară, plus Enrique Tombas, Silvio Elías, Josep Pont, Maria Teixidor și Jordi Calsamiglia. Aceștia au adâncit haosul, cerând alegeri anticipate, scrutinul fiind inițial programat pentru 2021.
Scapă de cei incomozi
Potrivit La Vanguardia, n-ar fi deloc exclus ca în zilele următoare să se înmulțească renunțările în conducerea clubului, astfel că șeful campioanei Spaniei riscă să rămână singur! Presa catalană a dezvăluit că Bartomeu „vrea oameni care se gândesc la prezent, nu la viitor", și remarca faptul că „își dă afară omul ce urma să fie candidatul susținut chiar de el la președinția Barçei anul viitor". În acest moment, au mai rămas doar 12 membri în conducerea blaugrana, inclusiv președintele!
„Cred că cineva a băgat mâna în bani. Auditul comandat de club și supervizat de comisia pe care o conduc pentru sume între 200.000 și un milion de euro n-a analizat și acordul cu I3 Ventures"
Emili Rousaud, vicepreședinte Barça
Studiu clinic pe Camp Nou
Bacelona a decis să-și pună la dispoziție stadionul pentru un experiment medical. Doi doctori îi vor vaccina pe voluntarii adunați pe Camp Nou, în tentativa de a găsi antidotul împotriva noului coronavirus. Scopul este un studiu clinic, de a verifica dacă hidroxiclorochina se poate folosi în tratamentul bolii.
VIDEO. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Juventus, dublă lovitură pe piața transferurilor! Cum ajung Mauro Icardi și Marcelo la Torino
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”