Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 17 februarie 2024 22:20 / Actualizat sambata, 17 februarie 2024 23:27
Ibrahima Konate, fundașul francez de la Liverpool, exclude varianta ca echipa lui să îl aducă pe Kylian Mbappe la vară.
Colegul lui Mbappe de la naționala Franței admite, fără să numească echipa, că atacantul lui PSG va ajunge la Real Madrid. Kylian i-a anunțat pe parizieni că nu mai continuă din vară, când îi expiră contractul.
Real Madrid e marea favorită să îl aducă, i-a făcut deja ofertă francezului.
Konate: „Știm cu toții unde merge Mbappe”
„Cu toată sinceritatea, chiar credeți că Mbappe vine aici (n.r. - la Liverpool)? Știm cu toții unde va merge”, declarat Konate la flash-interviu, după Brentford - Liverpool 1-4, citat de Fabrizio Romano.
Liverpool părea singura variantă să concureze cu Real Madrid pentru Mbappe în precedentele tentative de transfer ale madrilenilor, însă „cormoranii” sunt ieșiți din cursă în acest moment. „Los Blancos” sunt singurii care i-au făcut o ofertă lui Kylian.
Kylian Mbappe, acord cu Real Madrid?
Rudy Galetti, jurnalist Sport Italia, susține că Mbappe și Real Madrid au ajuns la un acord de principiu, atât din punctul de vedere al salariului, cât și din al drepturilor de imagine.
Un alt specialist în mercato, Fabrizio Romano, a dezvăluit că salariul propus de Real Madrid e mai mic decât suma câștigată în prezent la PSG și sub oferta din 2022 făcută de Florentino Perez.
Mbappe și-a anunțat coechipierii că pleacă
După ce a anunțat conducerea lui PSG că pleacă la vară, Kylian Mbappe le-a transmis același mesaj și coechipierilor, la antrenament.
A doua zi după ce francezii au aflat că Mbappe i-a transmis lui Nasser Al-Khelaifi că pleacă de la PSG, Kylian și-a anunțat și colegii, la antrenamentul premergător plecării în deplasarea de la Nantes.
Mbappe mai are de petrecut 3 luni și jumătate alături de ceilalți jucători de la PSG, apoi va pleca liber de contract.