Articol de Adrian Jitea - Publicat marti, 14 februarie 2023 18:16 / Actualizat marti, 14 februarie 2023 18:16
Ucrainenii de la FC Minaj și rușii de la FC Shinnik Yaroslavl s-au luat la bătaie pe holul unui hotel din Turcia. Ambele echipe efectuează acolo un cantonament.
FC Minaj, ocupanta locului 13 în prima ligă din Ucraina, și FC Shinnik Yaroslavl, locul 9 în liga secundă din Rusia, sunt cazate în același hotel din Antalya. Luni seară, cele două grupuri s-au întâlnit pe hol.
VIDEO. Bătaie între ruși și ucraineni, în cantonamentul din Antalya
Un schimb tensionat de replici a precedat o bătaie generală. Staff-ul hotelului a reușit cu greu să oprească lupta. A fost nevoie de intervenția unor echipaje de poliție și a unei ambulanțe. Din acel moment, doi ofițeri supraveghează în permanență hotelul, informează ucrainenii de la Sport.ua.
In #Turkey, the football players of the Russian "Shinnik" and the Ukrainian "Minaj" were settled in the same hotel. Here is the result. pic.twitter.com/ju9erbqa9X
— NEXTA (@nexta_tv) February 14, 2023
„Ne-am dus și am rezolvat problema. Câți jucători de la Shinnik au fost răniți? Au scris că patru? Atunci, patru. La noi, toată echipa a participat la antrenamente, sunt și fotografii pe rețelele sociale. În timp ce cei de la Shinnik își fac bagajele și pleacă în altă parte”, a transmis o persoană din conducerea lui FC Minaj, potrivit sursei citate.
Lotul celor de la Shinnik Yaroslavl este format exclusiv din fotbaliști ruși. FC Minaj are doar doi străini în componență, slovenul Lovro Grajfoner și moldoveanul Mihail Ghecev.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”