Articol de GSP - Publicat joi, 10 martie 2022 11:50 / Actualizat joi, 10 martie 2022 12:40
Oligarhul rus Roman Abramovich a intrat pe lista de persoane sancționate în Marea Britanie pentru susținerea regimului Vladimir Putin.
În vârstă de 55 de ani, Roman Abramovich are toate conturile din UK blocate și nu i se va permite să intre în Insulă, informează The Sun. Conform sursei citate, Chelsea va putea în continuare să participe în competițiile de fotbal, datorită unei excepții făcute de britanici.
Roman Abramovich nu a mai fost văzut de ceva vreme pe Stamford Bridge
Apropiat al lui Vladimir Putin, Abramovich a încercat să se distanțeze de președintele Rusiei și a pus clubul Chelsea la vânzare săptămâna trecută. Patronul lui Chelsea are o avere estimată la 9.4 miliarde de lire sterline și deține unele proprietăți importante în Regat.
Miliardarul rus nu a mai fost văzut de ceva vreme pe stadionul Stamford Bridge, acolo unde Chelsea joacă meciurile de acasă.
7 oligarhi ruși au fost sancționați astăzi: Roman Abramovich, Igor Sechin, Oleg Deripaska, Andrey Kostin, Alexei Miller, Nikolai Tokarev și Dmitri Lebedev. Premierul Boris Johnson a declarat că „UK nu va fi un paradis fiscal pentru cei care susțin războiul lui Putin. Ne arătam susținerea pentru poporul ucrainean”.
Ce efecte au sancțiunile asupra lui Chelsea?
- Clubul nu mai poate vinde bilete la meciuri, doar abonamentele mai sunt valabile;
- Clubul nu-și mai poate vinde marfa;
- Chelsea nu mai poate efectua transferuri;
- Contractele jucătorilor nu mai pot fi înnoite.
Roman Abramovich a schimbat complet istoria lui Chelsea
Oligarhul rus a cumpărat gruparea albastră în iunie 2003, cu 160 de milioane de euro, și a transformat-o total. În nici două decenii, a cheltuit nu mai puțin de 2,34 miliarde de euro numai pentru transferuri, cu 1,05 miliarde mai mult decât a obținut din vânzarea jucătorilor.
Și a cucerit 21 de trofee (cel puțin un trumf în toate competițiile), printre ele fiind două Ligi ale Campionilor și cinci titluri în Premier League. În total, aproape dublu față de cât câștigase Chelsea în 98 de ani, în perioada 1905-2003. 21-11 e diferența cupelor în favoarea lui Abramovich.
Citește și alte știri de fotbal internațional:
Noapte furtunoasă pentru PSG » Doi „grei” ai vestiarului au sărit la bătaie!
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”