INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

În minutul 30, Leverkusen era condusă acasă cu 0-2. A urmat „uraganul”

Bayer Leverkusen a învins-o pe Heidenheim cu 5-2 // foto: Guliver/gettyimages
Bayer Leverkusen a învins-o pe Heidenheim cu 5-2 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat sambata, 23 noiembrie 2024 19:05 / Actualizat sambata, 23 noiembrie 2024 19:13

Bayer Leverkusen era condusă cu 0-2 în minutul 30 al meciului de campionat cu Heidenheim, dar a întors senzațional scorul, câștigând cu 5-2.

Invincibilă pe plan intern sezonul trecut, Bayer Leverkusen are mari fluctuații de formă în actuala stagiune, în care a rămas mult în urma liderului Bayern Munchen.

Formația lui Xabi Alonso a primit astăzi vizita celor de la Heidenheim și a avut o primă jumătate de oră de coșmar.

Hermannstadt rupe „blestemul” și câștigă după 8 etape fără succes » Ianis Stoica a reușit o „dublă” contra fostei sale echipe
HERMANNSTADT - U CLUJ
Hermannstadt rupe „blestemul” și câștigă după 8 etape fără succes » Ianis Stoica a reușit o „dublă” contra fostei sale echipe

Niklas Dorsch a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 10, Mathias Honsak a dublat avantajul lui Heidenheim în '21. În minutul 30, ceea ce afișa tabela părea neverosimil: 0-2. Gazdele nu s-au pierdut cu firea și au reușit o revenire senzațională.

Condusă de Heidenheim cu 0-2, Bayer Leverkusen s-a impus cu 5-2

Exequiel Palacios a dat tonul revenirii, reușind să înscrie în '30 cu o execuție deviată. La doar două minute distanță, Palacios a preluat rolul de servant și i-a pasat lui Patrik Schick pentru golul egalizator.

Roș-negrii au păstrat celelalte goluri pentru partea secundă. Schick și-a desăvârșit hat-trick-ul cu reușite în minutele 52, respectiv 71. A fost un hat-trick perfect al cehului: primul gol înscris cu un lob cu piciorul stâng, al doilea dintr-o finalizare cu dreptul, fără preluare, al treilea cu capul, o lovitură simplă din centrarea tânărului Arthur Augusto.

Golul 5 a venit în minutul 82. Granit Xhaka este cel care a închis tabela.

În urma victoriei, Bayer a ajuns la 20 de puncte și a refăcut astfel diferența de 9 puncte față de liderul Bayern Munchen. RB Leipzig are un punct în plus, Eintracht Frankfurt poate încheia etapa la 23, în caz că o va învinge astăzi pe Werder Bremen.

  • Aleix Garcia, mijlocașul trecut și pe la Dinamo, a fost titular la Bayer, înlocuit în minutul 69 al partidei.

  • În lipsa lui Victor Boniface, accidentat la coapsă, Patrik Schick a fost integralist.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează