Articol de GSP - Publicat luni, 13 august 2018 19:12
Mijlocașul David Silva (32 de ani) și-a anunțat astăzi retragerea din echipa națională a Spaniei.
"Nu este ușor după toate momentele minunate pe care le-am trăit. Cu greu scriu aceste rânduri. Au fost zile, săptămâni întregi de analiză. Am reflectat și am decis că e momentul oportun să îmi iau rămas bun de la prima reprezentativă.
Echipa națională mi-a dat totul, m-a ajutat să mă dezvolt atât ca fotbalist, cât și ca om. Plec cu inima împăcată, nu înainte de a le mulțumi tuturor celor cu care am colaborat", a scris Silva în deschiderea scrisorii.
Palmares David Silva
- 1 titlu mondial cu Spania, în 2010
- 2 titluri europene, în 2008 și 2012
- 3 titluri în Premier League cu Manchester City
- 1 Cupă a Angliei
- 3 Cupe ale Ligii Angliei
- 1 Cupă a Spaniei cu Valencia
Săptămâna trecută și-a anunțat retragerea din " Furia Roja" și Gerard Pique.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”