Articol de Romeo Ene - Publicat joi, 11 ianuarie 2024 13:04 / Actualizat joi, 11 ianuarie 2024 17:17
Lazio a învins-o pe AS Roma (1-0) în „sferturile” Cupei Italiei, iar suporterii celor două echipe s-au intersectat după finalul partidei.
Mattia Zaccagni (28 de ani) a marcat unicul gol al întâlnirii, în minutul 51, grație unei lovituri de la 11 metri.
Suporter al lui AS Roma, înjunghiat după meciul cu Lazio
Un suporter al trupei lui Mourinho a fost înjunghiat aseară după derby-ul cu Lazio. Fanii celor două echipe au intrat în conflict cu poliția chiar înainte de meci, iar tensiunile au continuat și după fluierul final.
La scurt timp după terminarea partidei, un grup de suporteri care susțineau Lazio, cu fețele acoperite și care aveau asupra lor bâte, a pătruns într-un pub cunoscut pentru faptul că acolo își petrecea timpul un alt grup de suporteri, ai celor de la AS Roma.
Conform Repubblica, simpatizanții lui Lazio au distrus mobilierul și au înjunghiat în abdomen un susținător al Romei. Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost internat în stare gravă și se află la terapie intensivă, iar viața lui nu este în pericol.
Nu a fost singurul incident al nopții. Un grup de aproximativ 200 de suporteri ai lui AS Roma a încercat să atace o altă grupare care susține Lazio, dar poliția a intervenit și a reușit să oprească acest conflict.
Lazio, în semifinalele Cupei Italiei
Trupa lui Maurizio Sarri a obținut calificarea în semifinalele Cupei Italiei, după ce a învins-o la limită pe Roma, scor 1-0, în fața a 70.000 de oameni.
A fost a treia victorie din ultimele patru derby-uri cu Roma, iar Lazio va juca în semifinale cu învingătoarea dintre Juventus și Frosinone, partidă care va avea loc diseară, începând cu ora 22:00.
Spiritele s-au încins la final, Pedro, 36 de ani, a văzut al doilea cartonaș galben, iar Roma a avut doi jucători eliminați direct. Este vorba despre Sardar Azmoun, 29 de ani, și Gianluca Mancini, 27 de ani.
Citește și:
Aproape de o tragedie! Ce s-a întâmplat cu avionul care transporta naționala Gambiei la Cupa Africii