Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat duminica, 05 noiembrie 2023 11:03 / Actualizat duminica, 05 noiembrie 2023 13:01
Fundașul central Inigo Martinez (32 de ani) a declarat că nu a înțeles indicațiile date de antrenorul Xavi Hernandez, în victoria de pe terenul lui Real Sociedad, scor 1-0.
Barcelona s-a impus pe terenul lui Real Sociedad, prin golul marcat de Ronald Araujo în prelungirile meciului. O fază interesantă a fost cea din minutul 57, când Fermin Lopez și Robert Lewandowski au fost înlocuiți de Pedri, respectiv Ferran Torres.
Xavi, tehnicianul Barcelonei, a profitat de scurta întrerupere și i-a înmanat lui Inigo Martinez o hârtie pe care era notată abordarea tactică la care catalanii urmau să treacă. Fundașul a fost vizibil nedumerit de ce scrisese Xavi pe foaie.
La finalul meciului, Martinez a recunoscut că nu a știut cum să transmită coechipierilor indicațiile primite de la Xavi.
„A scris atât de multe lucruri încât nu am știut cum să le transmit coechipierilor”, a declarat Inigo Martinez după meci, potrivit Marca.
Inigo Martinez a fost huiduit de fanii celor de la Real Sociedad
Apărătorul a fost jucătorul lui Sociedad timp de 7 ani, în perioada 2011-2018. Acesta s-a transferat în 2018 direct la Athletic Bilbao, marea rivală a echipei de pe Anoeta.
Fanii gazdelor nu au uitat trădarea fundașului spaniol și l-au fluierat pe acesta de fiecare dată când a atins mingea.
„Am plecat de aici și i-a durut. Se pare că încă nu au uitat. Am suferit. Știam că Real Sociedad este o echipă care joacă foarte bine. Pune multă presiune pe teren propriu. Ne-a fost greu. În ultimele 10 minute am avut mai multe ocazii decât în restul meciului”, a mai spus Inigo Martinez, conform sursei citate.
VIDEO. Barcelona a câștigat pe terenul lui Real Sociedad
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”