Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 10 iulie 2012 00:00 / Actualizat marti, 10 iulie 2012 20:17
Antrenorul Ion Marin, 57 de ani, va pleca în week-end într-o nou aventură în spaţiul arab. După ce-a condus formaţiile Al Ettifaq şi Dubai Club, cel poreclit "Săpăligă" a preluat echipa Al-Kuweit, locul 2 în ultima ediţie a campionatului intern.
Ion Marin va avea misiunea de a cîştiga liga autohtonă şi de a avea un parcurs cît mai lung în Champions League al Asiei. Tehnicianul va avea un staff tehnic format din români, ajutoarele sale urmînd să fie Vasile Dobrău, Leo Toader şi Ion Colonel.
"Acasă ce să fac?! Aveam nevoie de un nou stimulent pe plan profesional şi sper că am făcut alegerea cea bună. Am întrerupt colaborarea cu clubul Dinamo, însă nu se ştie cînd voi reveni. Am avut întotdeauna o relaţie bună cu oamenii de la club, ne cunoaştem de atîţia zeci de ani şi urez "cîinilor" tot binele din lume. Mi-ar plăcea să devin campion în Kuweit şi voi face totul ca acest lucru să se întîmple", a declarat Ion Marin pentru gsp.ro. Tehnicianul ar putea să-l aibă alături şi pe atacantul Marius Niculae, 31 de ani, despre care ediţia print a Gazetei a scris astăzi că se află pe lista clubului kuweitian. Problema este că şeicii nu acceptă, momentan, să plătească suma de 500.000 de euro pentru golgeterul dinamovist.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor