Articol de Tudor Belivacă - Publicat duminica, 09 martie 2025 09:32 / Actualizat duminica, 09 martie 2025 10:01
Ionuț Radu (27 de ani), portarul român al celor de la Venezia, a vorbit după ce a ieșit omul meciului în remiza cu Como, scor 1-1.
Portarul român a analizat prestația sa, dar și despre obiectivul echipei sale.
Ionuț Radu: „Trebuie să arătăm că avem o inimă mare”
„Pot spune că acest premiu este pentru toată echipa pentru că, în final, cum am spus și în vestiar, a trebuit să luptăm până în ultima secundă și chiar în acel moment am marcat golul egalizator. Am luat un punct important pentru cursa noastră de a evita retrogradarea. Trebuie să continuăm așa pentru că facem o treabă bună și merităm să rămânem în Serie A.
Să fiu sincer, n-am înțeles nici eu prea bine. Primul șut a aterizat rău, am pus piciorul și l-am prins. După aceea m-am gândit să acopăr poarta și am fost norocos. Am putut să scot mingea și sunt fericit cu dubla mea intervenție.
Sigur. Mereu intrăm pe teren să câștigăm și când primești gol este dificil să revii. Noi trebuie să arătăm că avem o inimă mare, la fel cum știm noi în vestiar și trebuie să continuăm la fel”, a declarat Ionuț Radu la flash-interviul de după partidă, conform tuttomercatoweb.com.
Ce au scris italienii despre evoluția lui Ionuț Radu
Ionuț Radu a fost la meciul cu numărul 5 în actualul sezon de Serie A. Portarul împrumutat de Inter la Venezia a primit gol de la Ikone în minutul 49, dar a avut 6 intervenții salvatoare, iar jurnaliștii italieni au apreciat evoluția sa. Golul egalizator al Veneziei a venit în minutul 90+5. Echipa lui Ionuț Radu a marcat prin Gytkjaer.
Portarul român a primit nota 7,5 din partea jurnaliștilor de la Tutto Mercato. Goalkeeper-ul român a fost numit „Superman”, de către italieni.
„Un joc atent, mereu bine poziționat. Blochează două șanse importante în prima repriză. În repriza a doua face două minuni pe o ofensivă continuă a lui Como, mai întâi la șutul lui Dossena și apoi la Goldaniga. Remiza este, de asemenea, și mai presus de toate, datorită lui”, au scris cei de la tuttomercatoweb.com despre Radu.
Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|