Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 09 septembrie 2020 14:38 / Actualizat miercuri, 09 septembrie 2020 14:48
Islanda, adversara României de pe 8 octombrie, din barajul pentru Euro 2020, fără aproape toți titularii, n-a avut nicio șansă la Bruxelles: 1-5 cu Belgia. „Vom lua lucrurile bune și le vom corecta pe cele rele pentru play-off”, afirmă selecționerul Erik Hamren.
Cele două meciuri din Liga Națiunilor nu l-au ajutat prea mult pe selecționerul Islandei, Erik Hamren, în perspectiva barajului cu "tricolorii", din 8 octombrie. Nu au avut șapte jucători de bază la primul meci (0-1 cu Anglia): Gylfi Sigurdsson, Johann Berg Gudmundsson, Alfred Finnbogason, care au preferat să se pregătească la echipele lor decât să vină la națională pentru această "dublă", Gunnarsson, nelăsat de club la lot, Ragnar Sigurdsson, Sigurjonsson, nerefăcuți după leziuni, și Sigthorsson, accidentat la încălzire înaintea confruntării cu britanicii.
Iar la a doua partidă (1-5 cu Belgia) le-au lipsit încă doi oameni: portarul Halldorsson și stoperul veteran Arnason, întorși la grupările islandeze pentru a evita carantina la întoarcerea din Benelux. Toți ar trebui să fie convocați pentru barajul din 8 octombrie, de la Reykjavik.
Doar trei ar putea juca în play-off
Dintre cei care au evoluat contra „dracilor roșii", doar trei ar putea fi în formula de start cu „tricolorii", în semifinalele play-off-ului: fundașul stânga Skulason (prima oară căpitanul naționalei, la Bruxelles), Palsson, „închizător" acum, dar folosit fundaș dreapta în preliminariile CE, și mijlocașul Birkir Bjarnason.
Jurnaliștii nordici voiau să afle și ce gândește selecționerul despre baraj. „Am întâlnit două echipe de top în Nations League. Nu-mi place să pierd la diferență mare, nu e bine pentru moral, dar belgienii au fost mult peste noi, trebuie să recunosc. Vom lua lucrurile bune și le vom corecta pe cele rele pentru play-off", a răspuns Hamren, anunțând: „Cel mai important meci e în octombrie. Ne revanșăm atunci".
VIDEO. Ionuț Chirilă, indignat de filozofia lui Mirel Rădoi: „Nu-mi place servilismul lui”
Citește mai multe știri despre naționala României:
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul