Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat marti, 02 ianuarie 2024 10:32 / Actualizat marti, 02 ianuarie 2024 12:29
Jack Grealish a oferit o primă reacție, după ce casa mijlocașului de la Manchester City a fost jefuită miercurea trecută, în timp ce campioana Europei învingea Everton, scor 3-1.
Hoții au intrat în vila de 6 milioane de euro a fotbalistului, în care se aflau zece rude ale englezului. Au reușit să fure bunuri de peste un milion de euro.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Jack Grealish, reacție după ce casa i-a fost jefuită: „Sper că vor fi găsiți și aduși în fața justiției”
„Nu pot să explic cât de devastat sunt după spargerea casei mele, care a avut loc cu câteva zile în urmă. Am avut atât de multe experiențe și realizări uimitoare în ultimele 12 luni, dar, să fiu sincer, cel mai bun an din viața mea în fotbal nu se încheie așa cum aș fi dorit.
Oamenii care comit aceste acte teribile habar n-au de pagubele pe care le provoacă în viețile oamenilor. Sper că vor fi găsiți și aduși în fața justiției, astfel încât nicio altă familie să nu treacă prin ce am trecut noi.
Apreciez mesajele tuturor și sprijinul prietenilor, colegilor și clubului. Într-o notă mai pozitivă, aș dori să mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat de-a lungul acestui an, vă urez vouă și familiei voastre un 2024 fericit”, a fost mesajul postat de Jack Grealish pe Instagram, însoțit de o poză cu câinele său.
Pep Guardiola: „Astfel de lucruri se tot întâmplă în această lume modernă”
Antrenorul lui Grealish, Pep Guardiola, a comentat situația prin care trece elevul său: „Din fericire nu s-a întâmplat nimic rău cu familia lui Jack. Astfel de lucruri se tot întâmplă în această lume modernă, din păcate.
A fost un moment dificil pentru el și familia sa, dar din fericire, toată lumea e teafără”, a spus Pep Guardiola, potrivit The Sun.